Sase astronauti au "revenit" vineri pe Pamant dupa simularea, timp de aproape un an si jumatate, a unui zbor spre Marte, perioada in care au fost inchisi intr-o replica a unei navete spatiale aflata intr-un laborator din Moscova.
Elevii şi dascălii Colegiului Tehnic „Alexandru Roman” din Oradea atrag atenţia asupra fenomenului de poluare şi propun acţiuni pentru conservarea naturii.
Un om de ştiinţă a avansat de curând teoria că Biblia ar fi fost tradusă greşit şi că Dumnezeu a creat doar omul, nu şi Pământul. Vă prezentăm patru cazuri în care biserica a pierdut dispute în faţa ştiinţei.
Noţiunea de Dumnezeu ca şi Creator al lumii este greşită, potrivit unei experte care este de părere că Biblia a fost tradusă greşit timp de mii de ani.
powered by Surfing Waves
Economic
Senatul a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede un mecanism de compensare a clienților băncilor prejudiciați prin practici anticoncurențiale legate de utilizarea indicelui ROBOR.
România
Șoferii din România beneficiază de un termen suplimentar pentru achitarea rovinietei, chiar dacă au început deja călătoria.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 15 octombrie.
Educație
Prima probă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct a provocat controverse privind timpul disponibil și relevanța subiectelor.
Economic
Românii care au închis balconul sau l-au transformat în parte a sufrageriei fără să respecte procedurile legale pot ajunge să plătească un impozit pe clădire cu 100% mai mare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei care vor ajutor pentru încălzire trebuie să prezinte documente justificative privind componenţa familiei, veniturile realizate și situaţia juridică a locuinţei.
România
Camera Deputaților a adoptat, la propunerea favorabilă a Comisiei pentru Administrație Publică, două proiecte de lege cu impact asupra administrației publice locale, a anunțat deputatul PNL de Alba Florin Roman.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De la bucătar, cofetar și cosmetician până la electrician, infirmier sau manager de proiect, Fundația Cultural Umanitară „Henri Coandă” Oradea propune o ofertă diversificată de formare profesională.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Raiffeisen a fost învinsă cu scorul de 79-69 de către vicecampioana Bulgariei, Lokomotiv Plovdiv, în meci contând pentru etapa a doua a Grupei H din cadrul sezonului regulat al FIBA Europe Cup.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La mai puțin de o lună de la sentința instanței de fond, Curtea de Apel Oradea a pronunțat hotărârea definitivă în dosarul fraudei de la concursul pentru ocuparea funcțiilor de directori de școli din Bihor, desfășurat în 2021.