Extrem de critic cu reprezentanta CNADR a fost senatorul de opoziţie Gavrila Ghilea, care a vorbit şi din perspectiva proprietarului unei firme de construcţii.
Febleţea preşedintelui Băsescu vrea şefia PDL, promiţând că va conduce energic, înfruntându-i pe Ponta şi Crin.
PDL Bihor îl susţine în continuare pe Vasile Blaga la conducerea partidului, transmite preşedintele Gavrilă Ghilea.
An greu pentru PDL Bihor. O recunosc la unison Găvrilă Ghilea, Ionel Avrigeanu, Adelina Coste. Adică liderii prezenţi la ultima conferinţă de presă din an a filialei.
Preşedintele PDL Bihor, Gavrilă Ghilea, acuză ameninţări şi intimidări la care oamenii PDL ar fi fost supuşi în campania electorală din partea instituţiilor aflate în mâna USL.Posibile intimidări, problema Băsescu, sigla ARD şi non-combatul unor activişti PDL sunt cauze găsite pentru scorul slab.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de miercuri, 25 martie, echipajele din cadrul subunităților de pompieri ale ISU Bihor au acționat pentru stingerea a 10 incendii de vegetație uscată, reușind să salveze din calea flăcărilor un canton silvic, trei case, trei cabane, un adăpost de animale și o pădure.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un orădean de 37 de ani a ajuns în fața instanței penale, inculpat pentru ultraj, după ce a amenințat cu moartea trei polițiști, pe care i-a scuipat și a încercat să-i lovească și chiar să-i muște.
FC Bihor
Erik Lincar a mai pierdut un jucător la antrenamente, dar de data aceasta dintr-un motiv pozitiv. Fundașul dreapta Adrian Iancu a fost convocat de urgență la lotul U20 al României pentru meciurile cu Polonia și Elveția, după accidentarea lui Răzvan Călugăr (CSC Șelimbăr).
Economic
România se pregătește să intre într-o nouă etapă a digitalizării administrative, odată cu implementarea portofelului european pentru identitate digitală – un instrument care promite să schimbe radical modul în care cetățenii interacționează atât cu statul, cât și cu mediul privat.
România
Pensiunile, hotelurile, agențiile de turism, firmele de recrutare și centrele de acordare a vizelor vor fi obligate să afișeze mesaje de informare și prevenție în ceea ce privește traficul de persoane.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele Asociației Sfântul Vincențiu de Paul din Oradea și fondatorul Serviciului de Ambulanță Vincențian a avut parte, în cursul zilei de miercuri, 25 martie de o onoare deosebită la Vatican.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni se confruntă cu probleme de vedere, alegerea unei clinici oftalmologice de încredere este esențială.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul Spitalului Pelican secția de Chirurgie Pediatrică vine în întâmpinarea pacienților pentru un proces facil de diagnostic și tratament, cu o echipă multidisciplinară ce dispune de tehnologia și experiența necesare pentru abordarea minim invazivă a majorității cazurilor de litiază urinară, iar buna colaborare a secțiilor de pediatrie, chirurgie pediatrică, urologie și imagistică medicală asigură un parcurs diagnostic și terapeutic eficient, adaptat particularităților fiecărui copil.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 26 martie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O pergolă bine aleasă și montată corect poate transforma complet terasa sau grădina într-un loc de relaxare plăcut, protejat de soare și cu un aspect estetic modern.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Povestea EuroAmanet a început în 2010, în Oradea, pe Ady Endre nr 50!