Este comercializarea porcilor vii cât şi a cărnii de porc din zonele afectate de PPA.
DSVSA Bihor a virat în conturile bihorenilor a căror porci au fost ucişi 947. 620 de lei.
Până în prezent, în judeţul Bihor au fost asomaţi din cauza peste porcine africane (PPA) 1.428 de porci.
Deputatul PNL Găvrilă Ghilea spune că apariția PPA pe teritoriul României era previzibilă încă din 2012 și face referiri la precedentul 1984.
powered by Surfing Waves
Educație
Dispariția prematură a lectorului universitar Laurențiu Petrila, de la Universitatea din Oradea, a provocat un val de mesaje de regret din partea familiei, studenților și colegilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Regimul termic va fi normal pentru perioada din calendar, pe parcursul următoarelor două săptămâni (19 octombrie - 1 noiembrie), cu oscilații ale valorilor maxime de la o zi la alta, dar și cu intervale cu precipitații, în majoritatea regiunilor, reiese din prognoza publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fațada Teatrului de Stat din Oradea a fost reabilitată, iar lucrările au fost recepționate luni, 19 octombrie.
Economic
Femeile care au născut și au crescut copii pot beneficia de reducerea vârstei de pensionare, în anumite condiții prevăzute de legislația în vigoare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comunitatea reformată maghiară din Suplacu de Barcău are un nou centru socio-cultural, care a fost inaugurat recent.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parcul orășenesc de agrement din cartierul Százhold din Valea lui Mihai se apropie de finalizare, lucrările fiind realizate în proporție de aproximativ 95%.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Oradea a pronunțat, luni, sentința în cazul lui Jónás Zoltán Gavra, un bărbat de 43 de ani, din Batăr, acuzat de o tâlhărie comisă în primăvara acestui an, pe Calea Borșului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Acest ghid educativ prezintă criteriile tehnice pentru alegerea unor încălțări de zi cu zi confortabile, de la flexibilitatea tălpii la calitatea materialelor.
România
Românii vor trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, iar ziua de duminică va avea 25 de ore. Schimbarea vine la cea mai timpurie dată posibilă potrivit regulilor europene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Îți cauți un loc de muncă, te gândești la o schimbare profesională sau pur și simplu vrei să vezi ce oportunități există pe piață? Mai ai doar câteva zile până când vei putea sta față în față cu angajatorii, chiar la Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 20 octombrie.