Tradiţia spune că în noaptea de Revelion este bine să se consume peşte pentru a trece mai uşor peste greutăţi.
Un individ cercetat de ceva vreme de poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea pentru trafic de persoane a fost reţinut miercuri seară, după o acţiune în forţă a politistilor bihoreni.
O pisica infometata se urca pe un acvariu cu pesti incercand sa isi prinda urmatoarea masa si gandindu-se cum ar putea sa pescuiasca un exemplar. Un peste curajos o ataca si pisica speriata zboara in aer spre amuzamentul stapanului, aflat in spatele camerei de filmat. Filmuletul a fost postat pe youtube.
Doi marghiteni au avut ghinionul de a fi surprinşi de oamenii de ordine în timp ce erau pe malul unui lac şi pergăteau o partidă de „pescuit” ilegal.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Sportivul Tasyürek Denis, legitimat la CS Crișul Oradea, s-a aflat printre cei circa 2.500 de concurenți care au luat parte duminică, 23 august, la cea de-a 38-a ediție a unui eveniment nautic de tradiție, traversarea înot a strâmtorii Bosfor (Turcia).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O operațiune de amploare a DIICOT – Structura Centrală, împreună cu polițiștii de la Serviciul Antidrog - Direcției de Combatere a Criminalității Organizate a dus la destructurarea unei rețele de transport a drogurilor din Spania către mai multe state europene.
BIHON Sport local
Christian Boros, sportiv legitimat la secția de tenis a CSM Oradea, traversează un an de excepție.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Când un pacient ajunge la Unitatea de Primire a Urgențelor, el vede, de cele mai multe ori, doar sala de așteptare și timpul care pare să treacă prea încet. Dincolo de ușile secției însă, fiecare minut înseamnă decizii rapide, echipe care se reorganizează în câteva secunde și o luptă continuă pentru salvarea vieților. Medicul urgentist Natalia Hrihorișan explică motivul pentru care, uneori, cel care a venit primul nu este și primul care intră la consultație și cum arată, în realitate, o gardă la UPU-SMURD Bihor.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința extraordinară de luni, 24 august, actul adițional la convenția de cofinanțare încheiată cu CNI pentru construirea noului complex sportiv de pe strada Făgărașului nr. 2.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a dispus, printr-o hotărâre pronunțată luni, încetarea procesului penal față de Claudia Anca Veer, la data comiterii faptelor grefieră în cadrul instanței, acuzată că în urmă cu 14 ani ar fi falsificat trei cereri de chemare în judecată prin care era solicitată înmatricularea a 34 de autoturisme fără plata taxei de poluare.
3
Cultură
Scopul demersului este promovarea artiștilor plastici contemporani. Tema aleasă este moștenirea betonului și a ideologiei totalitare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei cetățeni din Republica Moldova, căutați pentru infracțiuni comise în Slovacia, și un cetățean german, dat în urmărire internațională sub acuzația de trafic de droguri în țara sa natală, au fost prinși în weekend de polițiștii de frontieră din Bihor, în puncte de trecere de la granița româno-maghiară.
Cultură
Expoziţia „Gustav Klimt si Künstler-Compagnie la Peleș” va fi vernisată în 2 septembrie şi va fi însoțită de un scurtmetraj documentar „Gustav Klimt si Künstler-Compagnie la Peleș”.
Cultură
Concertul face parte din programul estival INITIO 2026 al Filarmonicii de Stat Oradea.