O acţiune chitită pe vânzătorii de fructe şi legume s-a lăsat cu amenzi.
Maşinile staţionate în Piaţa Obor în cursul săptămânii se vor afla în siguranţă. Administraţia Domeniului Public SA Oradea anunţă că a făcut investiţii în Piaţa Obor, în sectorul auto, pentru creşterea siguranţei acestora.
De câteva zile Administraţia Domeniului Public SA Oradea a început modernizarea aleilor din Piaţa Obor, în special cele care sunt acoperite doar cu pietriş.
Comercianţii şi vizitatorii Pieţei Obor vor avea în curând condiţii mai bune.
ADP Oradea vrea să ţină Oborul deschis în fiecare zi, de la 1 august 2013.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Finala Superligii Naționale de polo s-a încheiat vineri seară, după meciul 5, disputat la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”. Partida s-a încheiat cu scorul de 9-10, CSA Steaua devenind astfel noua campioană a României.
Cultură
Un număr impresionat de persoane îşi exprimă susţinerea faţă de fostul manager. Printre acestea, regizorul Tudor Giurgiu. S-a iniţiat o petiţie de susţinere pentru Florin Estefan. Fostul manager a anunţat că se va adresa instanţei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Două femei, membre ale aceleiași familii, au fost prinse în flagrant delict de polițiștii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii DIICOT Oradea, în timp ce vindeau substanțe interzise.
FC Bihor
Clubul orădean a obținut semnătura jucătorului Szabolcs Kilyén (28 de ani), care ultima dată a evoluat pentru Corvinul Hunedoara.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ilie Bolojan susține că mama sa l-a îndemnat să se întoarcă acasă: „Mi-a spus asta de mai multe ori”
Premierul interimar a recunoscut că mama sa i-a cerut să se întoarcă acasă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 29 mai, a început turnarea plăcii de beton la planșeul pasajului rutier subteran care se construiește pe Calea Aradului, în zona Jumbo, la intersecția cu Centura Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de vineri, 29 mai.
Educație
Studenții care vor să urmeze cursurile Universității din Oradea vor avea în acest an o șansă în plus.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat primit de la Primăria Oradea, a început implementarea, în parteneriat cu firmele Quantum Cyber Systems SRL și HELION SA, proiectului pilot care utilizează tehnologii de inteligență artificială pentru identificarea autovehiculelor care ocupă ilegal domeniul public și pentru eficientizarea procesului de constatare și sancționare a contravențiilor.
2