Impozitele şi taxele pentru semestrul II se pot plăti fără majorări de întârziere până la 30 septembrie.
Inaugurată ca un modern şi civilizat centru de primire a publicului, Piramida care a umplut curtea interioară a Primăriei şi-a arătat, ulterior, din plin, defectele.
În medie, peste 200 de persoane se prezintă zilnic la ghişeele Primăriei la orele de vârf, pentru plata impozitelor şi taxelor cu bonificaţia de 10%.
Taxele şi impozitele nu se pot plăti până la terminarea formalităţilor de închidere a anului fiscal trecut şi deschiderea celui nou.
Primăria anunţă că, pentru buna desfăşurare a procedurilor premergătoare alegerilor prezidenţiale de duminică, 2 noiembrie, este necesară suspendarea temporară a activităţii de relaţii cu publicul din Centrul pentru relaţii cu publicul/Sala Ghişeelor de la parterul instituţiei.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.”
BIHON Sport local
CSM Olimpia Satu Mare a reușit să se revanșeze în fața Crișului Sântandrei, după cele două înfrângeri suferite în play-off în fața bihorenilor (1-2 și 0-2).
BIHON Sport local
Echipa antrenată de Cosmin Bodea s-a întors cu un punct de la Carei, după ce a fost condusă cu două goluri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administraţia Domeniului Public S.A. Oradea selectează următoarele categorii de personal pentru Aquapark Nymphaea:
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Oradea a dispus de CSO Voluntari cu scorul de 93-66, în meciul decisiv al semifinalei.
FC Bihor
Cu o serie de trei meciuri într-o săptămână, staff-ul tehnic al FC Bihor și-a permis să trimită marți pe teren o echipă experimentală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Căsătoria” este primul film pe care îl realizează actorul Mihai Bendeac, în care va fi şi protagonist.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Avertizarea este valabilă între orele 17:00 și 19:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul din Salonta investighează un caz cutremurător de violență domestică, în care un bărbat este acuzat că și-a bătut de mai multe ori cu pumnii și cu o bâtă concubina în vârstă de 16 ani, pe care a violat-o.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În Săptămâna Mare, pompierii militari bihoreni au ales să ușureze povara mai multor semeni mai puțin norocoși și să desfășoare misiuni în sprijinul oamenilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul organizat de Asociația Proiectul România 2030, România Renaște! și Editura Litera va avea loc la Sinagoga Neologă Sion.