Edilii au pus pe lista posibilelor proiecte de realizat în viitorul apropiat și lărgirea podului pietonal de la Informatica și deschiderea lui pentru traficul rutier.
Prefectul Pop şi firma constructoare transmit că lucrările vor fi finalizate în acest an. Astfel, se va putea circula pe patru benzi.
Viceprimarul Gheorghe Carp a dat faţă cu contestatarii ideii construirii unui nou pod în zona Arena Alexe - Sovata.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Arcașii cu vârsta sub 18 ani au participat în perioada 13-15 februarie la Campionatul Național de Tir cu Arcul, proba Target-Indoor. Competiția s-a desfășurat la Rădăuți (județul Suceava) și a reunit la start 88 de sportivi de la 15 cluburi, probele de concurs fiind: barebow, olimpic și compound.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a admis, luni, o contestație formulată de un tânăr de 20 de ani, acuzat că, băut și cu permisul suspendat, a produs un accident în care a murit o fată de 22 de ani, și a dispus eliberarea imediată a acestuia din arest și trimiterea sa în arest la domiciliu.
România
Decizia ar putea modifica nivelul obligațiilor fiscale pentru proprietarii de imobile vechi și pentru persoanele cu dizabilități.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Orașul Ștei face un pas important pe scena cooperării internaționale prin demersurile de înfrățire cu comuna franceză Orée d’Anjou, situată pe malul Loarei, în departamentul Maine-et-Loire.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bihorean a ajuns în vizorul polițiștilor antidrog și al procurorilor DIICOT Oradea, după ce chiar mama lui a sunat la Poliție.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La sfârșitul săptămânii trecute, primarul municipiului Salonta, Török László, a semnat contractul de investiție cu o companie din Cluj-Napoca pentru construirea unei fabrici în parcul de specializare inteligentă al orașului, conform informațiilor publicate pe pagina de socializare a primăriei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 17 februarie.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Raiffeisen Oradea s-a calificat dramatic în finala Cupei României, 93-89 cu CSM Târgu Mureș, și va întâlni rivala U-BT Cluj-Napoca.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un pas important pentru tinerii sportivi din Salonta a fost anunțat, în data de 16 februarie, de primărie pe pagina sa de socializare.
România
După ce livezile din mai multe regiuni ale țării au fost grav afectate de gerul din primăvara anului trecut, Guvernul a aprobat o schemă de sprijin financiar pentru producătorii pomicoli.