Eduard Pap este noul portar al Luceafărului Oradea. Fost internaţional de juniori, Pap (21 de ani) a activat la ACS Poli Timişoara având şi cinci meciuri în Liga 1 pentru gruparea bănăţeană.
Poloiştii orădeni participă la primul turneul preliminar al Ligii Campionilor, la Kragujevac.
Deşi există un raport al Curţii de Conturi care spune că în trecut s-au alocat bani ilegal de la bugetul local pentru susţinerea clubului de fotbal Politehnica şi se vorbeşte despre un prejudiciu de peste 31 de milioane de lei, adică peste 7,2 milioane de euro, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, spune că nu îşi însuşeşte acest punct de vedere, iar administraţia Ciuhandu nu a greşit atunci când a finanţat societatea patronată de Marian Iancu.
Conducerea clubului CSU Politehnica Timişoara a anunţat astăzi că noul antrenor al echipei de handbal este Gligore Czari. Fostul tehnician, Nedeljko Vuckovic, a fost îndepărtat din cauza evoluţiilor mai puţin reuşite ale studenţilor în prima parte a campionatului.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministerul Educației, prin Inspectoratul Școlar Județean Bihor, organizează Olimpiada Naţională Corală pentru gimnaziu, eveniment educaţional menit să stimuleze performanțele elevilor în domeniul artistic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Asociația Pro Bambini din Oradea organizează o serie de ateliere de lectură pentru elevi. Acestea au loc în cadrul Târgului de Carte „Gaudeamus Radio România”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primarul Florin Birta vorbește pe larg despre proiectele ambițioase implementate în ultimii patru ani, în municipiu.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ziua de duminică, 19 mai, va fi una dedicată copiilor la ERA Park Oradea. Centrul comercial din Calea Aradului nr. 62 va găzdui, între orele 17 și 20, Carnavalul Baloanelor, ce va aduce sub cupolă construcții realizate din mii de baloane.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Răsturnare de situație în cazul femeii din Borozel, arestată sub acuzația că, pe 30 aprilie, și-a înjunghiat mortal unul dintre fii, un bărbat de 33 de ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La noaptea și pe parcursul zilei de vineri, 17 mai, sunt așteptate ploi slabe.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 29 de ani a fost arestat de judecătorii din Marghita sub acuzația de furt calificat, după ce a spart o firmă din oraș și a furat peste 5600 de lei.
BIHON Sport local
Prima ediția a Campionatului Național de Socca se desfășoară de vineri până duminică la Baza Tineretului din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cazul unei polițiste de frontieră din Bihor, cercetată disciplinar pentru că a tras mai multe focuri de avertizare pentru a opri un grup de migranți, a fost dezvăluit de Sindicatul Polițiștilor Europeni „Europol”.
2