Poliţiştii au confiscat, în ultimele 24 de ore, aproximativ 11 kilograme de substanţe cu efect psihotrop, în valoare de peste 450.000 de lei, în urma unor controale făcute la magazinele care vând plante etnobotanice.
Un orădean este acuzat că ar fi părăsit locul unui accident cu victime, pe care chiar el l-ar fi provocat.
Poliţiştii nu-i mai iartă deloc pe cei care “îşi lasă greu” piciorul pe pedala de acceleraţie.
Poliţiştii bihoreni împreună cu omologii din Ungaria încep joi o acţiune în oglindă pentru supravegherea sărbătorilor de Paşte.
Poliţiştii orădeni au continuat luni acţiunile pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit şi a altor fapte antisociale, a infracţionalităţii stradale şi pentru menţinerea climatului de siguranţă publică în rândul comunităţii. În cadrul acţiunii au fost legitimate 303 persoane, verificaţi 33 de paznici şi aplicate 19 sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.070 lei.
powered by Surfing Waves
Un accident rutier s-a produs în urmă cu scurt timp la intrarea în localitatea Bucea, din județul Cluj.
Creștere îngrijorătoare a numărului de decese cu gripă în Bihor. În ultimele două săptămâni două femei în vârstă, una de 77 și alta de 76 de ani, ambele cu mai multe afecțiuni, au decedat având gripă.
După ce în urmă cu scurt timp, Kalif Young a devenit tatăl unui băiețel, Kaden, un alt jucător al echipei CSM CSU Raiffeisen trăiește un eveniment fericit similar: Jaizec Lottie a devenit la rândul său tată.
Data de 25 martie a fost desemnată drept Ziua Poliției Române. Alegerea acestei zile este legată de simbolul creștin al Bunei Vestiri, aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol care se regăsește și astăzi pe drapelul Poliției Române.
Ziua Poliției Române, sărbătorită anual pe 25 martie, a fost marcată în Oradea printr-o serie de evenimente dedicate apropierii dintre polițiști și comunitate.
Circulația pe strada Dunării va fi închisă în perioada 25 - 26 martie.
În cadrul unei conferințe organizate pe teren, președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, și managerul de proiect din partea asocierii Selina și Drum-Asfalt, Silviu Matiuța, au prezentat stadiul lucrărilor la cele două pasaje, unul subteran și unul suprateran, care se realizează în zona intersecției cu șoseaua de centură și în zona complexului comercial Era Park.
1
Potrivit unei postări pe pagina de socializare a Primăriei Sântandrei, au fost finalizate lucrările la Centrul de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice din Sântandrei.
Primaria Sânmartin a finalizat implementarea a două proiecte de extindere a rețelelor de apă și canalizare de pe raza comunei, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Peste 150 de elevi au trecut, în ultimele două zile, pragul subunităților orădene ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, în cadrul activităților derulate la nivelul instituțiilor de învățământ, prin programele „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”.