Toţi bărbaţii din Poliţia Bihor şi din celelalte inspectorate judeţene de poliţie ale ţării vor fi verificaţi dacă se comportă frumos cu colegele lor.
Reprezentanţii Poliţiei Bihor fac un apel către toţi bihorenii, prin care vor să le aducă la cunoştinţă câteva aspecte importante în eventualitate în care sunt victimele sau martorii unei infracţiuni. Astfel, ori cădeţi pradă unui infractor sau sunteţi fără voie martorul ocular la comiterea unei infracţiuni, nu ezitaţi să anunţaţi imediat Poliţia!
De ani buni, poliţiştii bihoreni s-au axat pe prevenirea faptelor de infracţionalitate în rândul copiilor şi tinerilor.
Timp de două zile, poliţiştii bihoreni de la toate formaţiunile din judeţ urmează un curs intensiv, în cadrul unui program educaţional numit „Dinamica poliţienească”.
Premergător începerii anului școlar, polițiștii bihoreni doresc să transmită câteva sfaturi preventive, atât elevilor cât și părinților acestora.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Reveniți de la Campionatul Mondial de judo desfășurat la Baku (Azerbaidjan), unde n-au reușit să iasă în evidență, Alex George Creț și Ioan Dzitac și-au completat palmaresul cu medalii pe plan intern.
Economic
Rata șomajului în județul Bihor a ajuns la 2,13% la sfârșitul lunii septembrie 2026, în creștere ușoară față de luna precedentă. Datele AJOFM arată că persoanele de peste 55 de ani formează cea mai numeroasă categorie de șomeri, iar cei mai mulți dintre cei înregistrați au studii primare sau gimnaziale.
BIHON Sport local
Etapa a 7-a din Liga 4 Bihor a adus față în față echipele aflate pe primele două locuri, aflate la egalitate de puncte și neînvinse până acum. Situația se menține în continuare pentru că ACS Vadu Crișului și Foresta Tileagd au terminat la egalitate duelul desfășurat sâmbătă la Vadu Crișului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un șofer de 40 de ani din județul Bihor a rămas fără permis pentru 240 de zile, după ce a fost surprins din elicopter efectuând patru depășiri neregulamentare pe raza județului Cluj.
Economic
Achiziția unui autoturism scump nu înseamnă automat că ai venituri nedeclarate. Dacă banii provin din economii acumulate de-a lungul anilor, autoritățile fiscale pot solicita însă explicații privind proveniența lor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Orașul Vașcău va beneficia de un sistem modern de iluminat public, printr-un contract de finanțare semnat cu Administrația Fondului pentru Mediu, după admiterea contestației depuse de Primăria Vașcău.
România
Noul program de guvernare pune accent pe siguranța oamenilor în zonele în care apar carnivore mari. Autoritățile iau în calcul modificări legislative, intervenții bazate pe evaluări științifice și măsuri de prevenție, inclusiv garduri electrice.
1
Economic
Tinerii care nu au un loc de muncă și nu urmează studii sau cursuri de formare profesională pot beneficia de un sprijin financiar de până la 27.000 de lei dacă se angajează pentru prima dată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” din Oradea va găzdui vineri, 23 octombrie, de la ora 19:30, cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Coral „Francisc Hubic”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Au început lucrările de modernizare a drumului care leagă satul Călugări, comuna Cărpinet, de Mănăstirea Izbuc, în cadrul unui proiect susținut prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în valoare de un milion de euro, la care se adaugă TVA.