Medicii sanitari veterinari reamintesc faptul că examinarea în vederea depistării trichinelozei, a tuturor porcilor sacrificaţi este obligatorie.
Administraţia Domeniului Public SA (ADP) cere Consiliului local, care se va întruni joi în şedinţa ordinară a lunii ianuarie, aprobarea pentru „înstrăinarea unui număr de şapte lupi şi a unui număr de cinci porci metişi”.
Două persoane din Bacova sunt acum cercetate pentru braconaj dupa ce au fost prinse de jandarmi în timp ce verificau capcanele montate pentru porci mistreți, la marginea pădurii de pe fondul de vânătoare Bacova. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.
Un bărbat care creşte porci şi cai într-o mizerie cruntă în cartierul Ronaţ din Timişoara a fost amendat de comisarii Gărzii de Mediu, inspectorii DSV şi poliţiştii locali cu aproape 10.000 de lei.
20 de locuri de muncă în ferme de vaci şi porci şi în sere în Danemarca.
powered by Surfing Waves
Cultură
„Euforia” este un spectacol educativ inspirat din fapte reale despre efectele consumului de droguri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Modernizarea drumului județean DJ 763, pe tronsonul Padiș – Ic Ponor, a ajuns la un stadiu de execuție de 55%, după cinci luni de lucrări, se menționează într-un comunicat de presă transmis de Consiliul Județean Bihor. Cele mai dificile intervenții, care au vizat pregătirea terenului și consolidarea drumului de munte, au fost în mare parte finalizate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Radu Vasile Tolksdorf, bărbatul de 42 de ani, din Oradea, inculpat pentru că, în 2023, a încercat să dea foc unei locuințe din Ștei, iar după câteva luni a provocat un incendiu în care au ars trei mașini și o patiserie din același oraș, a obținut reducerea pedepsei la Curtea de Apel Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Odată cu apropierea sezonului rece, pentru cei aproximativ 70.000 de consumatori din Oradea și Sânmartin racordați la sistemul centralizat de încălzire apar, ca în fiecare an, întrebări legate de prețul energiei termice, furnizarea apei calde și eventualele probleme care ar putea apărea în rețea pe timpul iernii.
România
Furnizorii de energie electrică și gaze naturale vor fi evaluați public de ANRE în funcție de modul în care gestionează reclamațiile clienților.
România
Banii strânși de români în fondurile de pensii private continuă să crească într-un ritm spectaculos. Activele fondurilor de pensii administrate privat au ajuns la 237,4 miliarde de lei la finalul lunii iunie 2026, cu 39% mai mult decât în urmă cu un an, potrivit celor mai recente date publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Programul complet Festifall 2026. Evenimentul se va desfășura în perioada 9 - 11 octombrie, în mai multe zone ale orașului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiu de amploare, joi după-amiază, 8 octombrie, pe strada Bariei din Oradea, în zona în care se construiesc noile poduri CFR peste Criș.
2