Orădenii care au trecut joi prin centru oraşului au avut parte de un adevărat spectacol inca de la primele ore ale diminetii.
De Ziua Femeilor, Iulius Mall Timişoara le-a sărbătorit printr-un program special pe reprezentantele sexului frumos. La orele serii, la demisolul centrului comercial a fost organizată o paradă a modei. Pentru mame a fost susţinut un spectacol special în care actori au fost copiii.
Vineri, 4 noiembrie, cu începere de la ora 20 la Cafe de Paris va avea loc o prezentare de modă cu tendinţe ale sezonului toamnă/iarnă, ce va beneficia de câteva colecţii ale unor designeri timişoreni şi nu numai.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe șantierul lotului Suplacu de Barcău - Chiribiș sunt executate mai multe lucrări concomitent.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în crsul zilei de joi, 21 mai.
România
Un băiat de 14 ani din comuna Dumbrăvița, în apropiere de Timișoara, se află în comă la spital, după ce în cursul zilei de 15 mai a pierdut controlul asupra trotinetei electrice cu care circula.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pășunea Berkes din Oșorhei se pregătește din nou pentru unul dintre cele mai importante spectacole ecvestre din România.
Educație
Un proiect de lege depus la Camera Deputaților prevede interzicerea telefoanelor mobile pe întreaga perioadă a programului școlar, inclusiv în pauze sau în timpul activităților organizate în afara școlii. Dispozitivele ar urma să fie depozitate în spații speciale.
BIHON Sport local
Revenit în fotbal după 14 ani, exact în locul de unde a luat o pauză, fostul fotbalist bihorean Adrian Anca a încheiat la finalul sezonului colaborarea cu CS Bihorul Beiuș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Piața Unirii din Oradea s-a transformat într-un spațiu al jocului și al învățării, unde sute de copii au participat la activități dedicate siguranței rutiere și protejării mediului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Deschiderea recentă a sensului giratoriu de deasupra pasajului Oneștilor și lărgirea străzii Lăpușului la patru benzi sunt privite de mulți orădeni ca investiții necesare pentru fluidizarea traficului din zonă.
Bihon CSM Oradea
Partidele 3 și 4 dintre CSA Steaua și CSM Oradea se dispută vineri și duminică, la Bazinul Steaua.
Cultură
Manifestarea aduce împreună peste 200 de membri ai ansamblurilor folclorice și ai grupurilor vocale din județul Bihor și din zonele apropiate
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șandor Ciarnău, un bărbat de 36 de ani, din Oradea, a fost arestat miercuri de Tribunalul Bihor într-un dosar instrumentat de DIICOT Oradea, sub acuzația de trafic de persoane.