Sub motoul „Merci Mademoiselle!”, designerii francezi care semnează pentru Pause Café, Cottonade şi Bain de Nuit le-au ademenit pe orădence cu colecţii elegante şi creative.
„Zoo Copilăria" o colecție pentru copii semnată Alina Cristina Ierugan a fost prezentată în premieră într-un astfel de concept, vineri, în incinta Grădinii Zoologice din Oradea.
Absolvenţii de la Şcoala de Arte Francisc Hubic şi-au prezentat colecţiile.
Manechinele Amaliei Judea au adus pe podium creaţiile studenţilor din anii II-III ai Scolii de Arte Francisc Hubic din Oradea.
Joi seara, la Timişoara a avut loc o prezentare de modă mai altfel, privirile celor prezenţi la acest eveniment fiind aţintite asupra unor manechine care au defilat în pijamale, pe acordurile unei piese care are refrenul „Mi-e frică, mi-e frică/Să dorm singurică/Mai stai, nu mă lăsa“ , din repertoriul Spicy.
powered by Surfing Waves
Un tânăr a fost găsit mort, într-un bazin de înot din Timișoara. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Traseul deplasărilor elevilor pentru activităţi şcolare este stabilit de autorităţile locale, potrivit unei legi promulgate, miercuri, de preşedintele Klaus Iohannis, privind utilizarea autovehiculelor şcolare destinate transportului copiilor din învăţământul preuniversitar de stat.
Consiliul Județean Bihor a lansat, prin Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), procedura de concesionare a celor 11 parcele disponibile în Parcul de Specializare Inteligentă Aleșd.
Fanii „roș-albaștrilor” pot fi alături de favoriții lor sâmbătă, 1 iunie, la Ghiroda.
O.T.L. invită orădenii la plimbări de agrement cu Autobuzul turistic, Tramvaiul de Epocă şi garnitura de tramvai cu nr. 31 care vor efectua mai multe curse.
Sunt percheziții, miercuri dimineața, în Oradea, într-un dosar de infracțiuni economice care îl vizează pe patronul Leonardo, Florin Panea.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bihor au făcut patru percheziții, dintre care trei în Cluj și una în Bihor, în dosarul în care o femeie de 65 de ani este acuzată de obținere ilegală de fonduri.
Primăria Municipiului Oradea a lansat procedura de licitație pentru modernizarea a două mari parcuri, 1 Decembrie și I.C. Brătianu
Muncitorii au început în urma cu circa două săptămâni lucrările de reabilitare a bisericii.
6
Ceea ce trebuia să fie o discuție lămuritoare între doi bărbați - unul fiind soțul încornorat, iar celălalt tânărul cu care soția ar fi avut o relație – a devenit subiectul unui dosar penal pentru tâlhărie, ajuns pe rolul Judecătoriei Oradea.
1