Pestera Ursilor a fost descoperită în 1975, cu ocazia unei dinamitări executate la cariera de marmură din zonă. Este unul dintre principalele obiective turistice ale Munţilor Apuseni, ea aflându-se în judetul Bihor, în imediata apropiere a localităţii Chişcău, comuna Pietroasa, la o altitudine de 482 m.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
CS Bihorul Beiuș și Crișul Sântandrei s-au întâlnit sâmbătă după amiază în etapa a 19-a din Liga 3, Seria 8.
Economic
Românii care obțin venituri din dividende, chirii, dobânzi, investiții sau activități independente trebuie să țină cont, în 2026, de plafoanele stabilite pentru plata contribuțiilor sociale.
Economic
Guvernul schimbă regulile jocului în materie de sancțiuni contravenționale. Noua abordare: jumătate din amenda aplicată, nu din minimul prevăzut de lege.
FC Bihor
După un meci dramatic, FC Bihor a reușit să revină spectaculos de la 0-2 și a obținut punctul care o duce în premieră. „Remontada” a fost reușită cu golurile celor doi veterani, Filip și Hora, aducând în actualitate expresia „cine nu are bătrâni să-și cumpere”.
1
Cultură
Comedii şi poezie la Sala Mare şi Sala Transilvania, o poveste despre un „pitic uriaş” la Sala Arcadia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Făcând calcule uimitoare, micul geniu a demonstrat abilităţile sale la o vârstă foarte fragedă, susţinut cu toată dragostea de tatăl său.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La sediul Primăriei Tinca a avut loc recent semnarea contractului de execuție pentru modernizarea mai multor străzi din localitate, lucrări așteptate de mai mulți ani de locuitori.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au anunțat finalizarea anchetei și trimiterea în judecată a lui Florin Hendre, de 29 de ani, și a vărului său, David Hendre, acuzați că au ucis doi concubini și le-au abandonat cadavrele într-o clădire părăsită din Băile Felix.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ultima ședință ordinară, un set de măsuri privind administrarea celor 314,95 hectare de teren aflate în proprietatea publică a municipiului, dintre care 313,80 hectare reprezintă pădure, iar 1,1509 hectare sunt fâneață, în zona Paleu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După 7 ani petrecuți pe birourile procurorilor și mai puțin de 8 luni în instanțe, dosarul morții lui Tudor Burduja, un copil de doar 2 ani și jumătate, a primit o soluție finală: nimeni nu va plăti penal pentru decesul băiețelului.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O femeie și doi bărbați, cu toții condamnați pentru trafic de droguri la pedepse cuprinse între 3 ani și 4 luni și 4 ani de închisoare, au fost reținuți în ultimele două zile de polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și predați Penitenciarului Oradea, unde își vor executa pedepsele.