Ioan Mang: Instanța a constatat probleme în modul de constituire a comisie care l-a evaluat pe fostul director PNL-ist al Teatrului Regina Maria.
Prin avocatul Mircea Ursuța, comercianții din Centrul Istoric care au reclamat Regulamentul municipal ce instituie un orar de funcționare extins au obținut strămutarea procesului cu Primăria, de la Oradea la Alba Iulia.
Curtea de Apel a dublat cifrele stabilite de instanţa anterioară, obligând Termoficare SA la plata de despăgubiri în sumă de 150.000 euro, la capătul unui proces început în 2015.
Procesul intentant de DNA Oradea lui Kiss Alexandru și Beniamin Rus va fi reluat de magistrații de la Tribunalul Bihor.
Comisarul-șef Gheorghe Sava, fostul șef al Serviciului arme, explozivi și substanțe periculoase din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bihor, a fost condamnat la închisoare cu executare.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 12 februarie.
BIHON Sport local
Într-o perioadă în care galele de premiere a sportivilor sunt tot mai rare, Asociația Județeană de Kempo a făcut eforturi pentru a organiza în premieră o astfel de festivitate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier a avut loc miercuri, 11 februarie, în jurul orei 16:15, pe DN 19, între Cauaceu și Sălard.
România
Populația României se confruntă cu o expunere tot mai mare la riscuri financiare cauzate de boală, accidente sau decese, relevă un studiu recent al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier s-a produs miercuri, 11 februarie, în jurul orei 15:50, în localitatea Ștei
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 42 și 52 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore în urma a șase percheziții făcute marți de polițiștii Serviciului de Ordine Publică Bihor - Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în dosarul tăierilor ilegale din pădurea din Băile Felix.
FC Bihor
Antrenorul Erik Lincar a tras concluzia după cantonamentul susținut de FC Bihor în Antalya, într-o conferință de presă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
20 de elevi din mai multe școli din Bihor au primit miercuri, 11 februarie, burse din partea Asociației Pro Bambini.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Circulația va fi reluată în condiții normale începând de joi, 12 februarie.
1