Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea din Szeged, împreună cu specialişti din toate universităţile mari timişorene: Universitatea de Medicină şi Farmacie Victor Babeş, Universitatea Politehnica şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului au demarat un proiect al cărui scop este deprinderea unui stil de viaţă sănătos pentru studenţi.
Teatrul Regina Maria a dat publicităţii programul lunii martie. Piesa grea a acestei stagiuni - Scripcarul pe acoperiş - va fi jucată pe 20 şi 27 martie, de la ora 19.
Sfârşitul de săptămână aduce în cluburile timişorene o sumedenie de concerte şi seturi, printre numele aflate pe afişele locaţiilor numărându-se Byron, Mandinga, Luna Amară, DJ Kool, Maria Răducanu şi Sorin Terinte şi o nouă ediţie a festivalului Salsa Addicted.
Sfârşitul de săptămână aduce în cluburile timişorene o sumedenie de concerte şi seturi, printre numele aflate pe afişele locaţiilor numărându-se Direcţia 5, Altar, Djette Sarahina, Zen Garden (U2 cover band) sau Dj Pete from Mykonoos.
Sfârşitul de săptămână aduce în cluburile timişorene o sumedenie de concerte şi seturi, printre numele aflate pe afişele locaţiilor numărându-se Mirko Loko (Elveţia), Acoustica, Torso (Austria), Alex Merell (S.U.A.), Evaa Pearl (Franţa) sau Tiny Kid (Marea Britanie).
powered by Surfing Waves
Economic
Asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România pot solicita subvenții de la bugetul de stat pentru anul 2027, în vederea susținerii serviciilor sociale pe care le oferă. Cererile și documentele necesare trebuie depuse până la 30 septembrie 2026, inclusiv.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 23 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prețurile carburanților au continuat să crească în Uniunea Europeană, iar România se află printre statele membre în care scumpirile au fost printre cele mai mari.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
RubyClean Oradea vine direct la tine, cu servicii profesionale de curățare și igienizare a tapițeriilor, folosind echipamente de injecție-extracție și soluții adaptate fiecărui material.
BIHON Sport local
Confruntarea bihoreană din etapa intermediară dintre Lotus Băile Felix și Crișul Sântandrei s-a desfășurat într-o atmosferă apăsătoare. Liderul Seriei 8 nu l-a avut la antrenamente în ultimele zile și pe banca tehnică azi pe antrenorul principal Cosmin Bodea, fost fotbalist de primă ligă în România cu FC Brașov și Dinamo sau în Turcia cu Sakaryaspor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Căldura verii uzează bateria auto mai repede decât gerul iernii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Suzuki Oradea, partener autorizat Suzuki, invită publicul în showroom în perioada 25-26 septembrie, cu ocazia evenimentului național Porți Deschise Hai'ku Suzuki.