Prefectura Bihor îi informează pe cetăţenii interesaţi că rezervarea online pentru obţinerea paşaportului se face prin intermediul platformei naţionale ePasapoarte.ro. Măsura este introdusă deja de marţi, 9 ianuarie, se arată într-un comunicat transmis în aceeaşi zi.
Bihorenii nu prea își respecă programările la APIA. În cele două zile de la deschiderea campaniei de depunere a Cererilor Unice de Plată în cadrul Campaniei 2019, la Centrul județean APIA dar și la centrele locale s-au prezentat doar puțini fermieri conform invitațiilor primite.
powered by Surfing Waves
Vineri, 12 decembrie, publicul va avea ocazia să o trimită în finala competiției, prin vot.
Incidentul s-a produs în seara zilei de vineri, 5 decembrie.
Odată cu apropierea noului an, părinții, bunicii și mătușile intră deja în ritmul pregătirilor de Crăciun: ce jucării își doresc cei mici, cât să cheltuiască și ce cadouri ar trebui să lase Moșul sub brad.
În data de 3 decembrie, Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care stabilește noile condiții pentru deținătorii de permise de conducere provenite din afara Uniunii Europene cu care pot circula legal pe drumurile publice din România
Oradea devine una dintre piesele-cheie într-o mișcare majoră de pe piața retailului din România, după ce un lanț românesc a finalizat preluarea a zeci de magazine cedate în urma unei tranzacții de amploare.
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui marți, 9 decembrie, ediția a XIX-a a Festivalului de colinde „Noi umblăm a colinda”.
Primăria Oradea a prezentat, în 5 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă susținute de primarul Florin Birta și directorul Direcției Economice, Eduard Florea, proiectul detaliat al impozitelor, taxelor și tarifelor locale pentru anul 2026.
Wizz Air, principalul operator low-cost din România, anunță lansarea a trei rute de pe Aeroportul Internațional Oradea.
La sala de tenis de masă din complexul Era Park Oradea a avut loc etapa finală a Campionatul Internațional Table Tenis Without Borders. În competiție s-au aflat 78 de jucători din România, Ungaria, Slovacia, Serbia și Ucraina, care au concurat la categoria A și B.
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de joi, 4 decembrie.
1