Copiii din grădiniţe şi şcoli şi bolnavii din centrele sociale ar putea fi privaţi de asistenţa medicală actuală.
Ministerul Sănătăţii vrea recalcularea preţului la medicamente, dar producătorii de medicamente se opun.
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat, miercuri, la Conferinţa Naţională a Rectorilor, că instituţia pe care o conduce pregăteşte un proiect de lege pentru reformarea învăţământului superior care va prevede, printre altele, politici active de recrutare a profesorilor străini.
Organizarea unui seminar pe tema mineritului, la Bruxelles, de către europarlamentarul PNL Adina Vălean i-a atras acesteia critici din partea colegei de grup politic, Renate Weber, dar şi a europarlamentarului Laszlo Tokes, pe motiv că s-ar fi abordat, în mod părtinitor, subiectul Roşia Montana.
Camera de Comerţ şi Industrie Bihor organizează în perioada 12 - 23 februarie 2010 cursul de specializare „Manager de proiect”.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incident mai puțin obișnuit în timpul unei investigații privind plecarea de acasă a unei adolescente dintr-o comună din Bihor.
Economic
Apicultorii din România vor putea accesa, începând din acest an, o nouă schemă de ajutor de stat destinată pentru susținerea sectorului apicol.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Misiunea de transport aerian de organe la care a fost mobilizat elicopterul Black Hawk s-a desfășurat în cursul zilei de sâmbătă, 4 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Waves Festival” a fost un adevărat „furnicar” și în ziua a doua, mii de persoane bucurându-se de reprezentațiile de sunet și lumini ale artiștilor care au urcat pe cele patru scene.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de sâmbătă, 4 iulie.
Economic
Șoferii și transportatorii vor mai aștepta câteva luni până la intrarea în vigoare a noului sistem de taxare a utilizării drumurilor naționale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comuna Sânmartin a devenit în ultimul deceniu una dintre cele mai dinamice comunități din județul Bihor.
1
Bihon CSM Oradea
Echipa „leilor roșii” a anunțat recent un nou transfer, cel al jucătorului american Bodie Daniel Hume.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, 5 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-un mesaj postat sâmbătă pe Facebook, unul dintre fiii lui Viorel Pașca, Sabin, a dezvăluit cum a fost tratat el și familia sa în orele petrecute în arest, acolo unde au fost trimiși ca urmare a emiterii unor ordonanțe de reținere de către DIICOT – Structura Centrală, în urma descinderilor din această săptămână la așezămintele familiei Pașca din Bihor.
4
Bihon CSM Oradea
Reprezentativa de baschet a Suediei a câștigat cu scorul de 87-76 meciul de pe teren propriu cu Cehia, contând pentru etapa a 5-a din Grupa H a calificărilor pentru FIBA Basketball World Cup 2027. Naționala Suediei este pregătită de antrenorul echipei CSM CSU Raiffeisen Oradea, Mikko Riipinen.