Departamentul Ingineria Mediului din cadrul Facultății de Protecția Mediului a Universităţii din Oradea a organizat miercuri a treia ediție a simpozionului științific studențesc „Protecția Mediului – prezent și viitor”.
Studenţii din anul III de la Protecţia Mediului vor participa la o aplicaţie practică privind protecţia mediului în Munţii Apuseni şi în alte zone din judeţele Bihor, Cluj, Alba şi Hunedoara.
Vasile Bara nu mai este cercetat de comisia de cercetare a Senatului UO, dar nu a scăpat de cercetările poliţiştilor.
În acelaşi timp în care Timişoara îşi caută un logo în dorinţa de a deveni capitală europeană, străzile sale importante rămân în mizerie. La propriu. La o săptămână după ce www.tion.ro a publicat fotografii cu murdăria şi distrugerile care domnesc într-o clădire alăturată obiectivului turistic de rang regional Fabrica de bere, lucrurile au rămas la fel. Poliţia Locală are un răspuns, iar cititorii noştri ne-au sesizat alte locaţii, despre care vom scrie în curând.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a anunțat că, la finalul acestei săptămâni, a participat la o vizită în teren alături de reprezentanții Tatry Mountain Resorts (TMR), unul dintre cei mai mari operatori de turism și agrement din Europa Centrală și de Est.
FC Bihor
Antrenorul Erik Lincar a scos în evidență disciplina tactică pe care a avut-o în joc echipa pe care o pregătește la victoria cu 2-1 în fața ASA Târgu Mureș. În urma acestui succes, FC Bihor a făcut un pas important spre play-off.
FC Bihor
Eusebiu Tudor, antrenorul echipei ASA Târgu Mureș: „Tușierul de pe partea noastră a fost incredibil”
Antrenorul echipei ASA Târgu Mureș a început conferința de presă cu o tiradă împotriva arbitrului asistent Andrei Diaconu din Iași, după meciul pierdut cu 1-2 cu FC Bihor Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr cu cetățenie italiană, domiciliat în Oradea, a fost condamnat de Tribunalul Bihor la 7 ani și 3 luni de închisoare, într-un dosar în care a fost acuzat că ar fi vândut drog cristal și substanțe psihoactive, dar și că ar fi deținut canabis pentru consumul propriu.
România
Raed Arafat: Mesajele RO-ALERT vor avea sunete diferite, în funcție de tipul și gravitatea situației
Mesajele RO-ALERT vor avea, pe viitor, sunete diferite în funcție de tipul mesajului și de gravitatea situației, în acest context fiind dezvoltate mai multe niveluri de alertă, a informat, duminică, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat.
FC Bihor
Derby-ul etapei a 18-a din Liga 2 s-a desfășurat duminică pe Stadionul Iuliu Bodola între două echipe aflate pe locuri de play-off, ambele cu același golaveraj 35-18.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Showcase” este un spectacol în direcţia scenică a lui Cristian Ban.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Reacțiile privind efectele războiului din Ucraina, care condamnă pierderea unui număr din ce în ce mai mare de vieți dar și pagubele produse în urma bombarmantelor rusești, nu se rezumă doar la declarații.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Autoturismul a fost descoperit în vama Borș, duminică, 22 februarie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe fondul majorărilor privind taxele și impozitele locale pe 2026, impuse prin legislația adoptată anul trecut de Guvern, mai mulți locuitori ai municipiului Marghita și-au manifestat nemulțumirea față de facturile mărite primite de la prestatorul Ave Bihor în luna februarie, pentru serviciile de salubrizare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Povestea de dragoste imposibilă dintre Maitreiy și Allan este despre Occident și Orient, despre sfidarea convențiilor sociale prin iubire totală.