Horea Vuşcan le mulţumeşte celor circa 1.600 de orădeni care au votat lista de consilieri locali ai PUER, compusă în mare parte din preşedinţi şi administratori de asociaţii de proprietari.
Singurii candidaţi la preşedenţia judeţului care au răspuns invitaţiei patronatelor de a fi prezenţi la întâlnirea cu pretendenţii la Primăria Salonta au fost tânărul reprezentant al PUER Raul Derecichei şi fostul şef al CJ Bihor Radu Ţârle, candidatul PDL.
Lista PUER este formată, în principal, din preşedinţi şi administratori ai asociaţiilor de proprietari.
Raul Derecichei este candidatul Partidului Uniunea Ecologistă din România (PUER) pentru preşedinţia PUER. Deşi nu mai este student, Derecichei continuă să conducă organizaţia studenţească Student Pro. Totuşi, Raul Derecichei susţine că nu-şi va face campanie electorală în cadrul Universităţii, afirmând că se adresează tuturor tinerilor din Oradea.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primarul municipiului Salonta, Török László, a felicitat-o, în data de 10 februarie, pe cea mai vârstnică locuitoare a localității.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Seara caritabilă de muzică și dans tradițional bihorean, organizată de studenții orădeni, a fost un succes.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Direcția Poliției Locale Oradea și-ar dori implementarea unor soluții tehnologice inteligente pentru eficientizarea activității, însă lipsa finanțării rămâne principalul obstacol.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
9 crime au fost anchetate anul trecut, față de nu mai puțin de 35 investigate în 2024.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Circulația bicicliștilor, a utilizatorilor de trotinete electrice și a mopediștilor în zonele pietonale din Oradea rămâne o problemă deschisă, mai ales pe artere intens circulate precum strada Republicii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 11 februarie.
România
Premierul Bolojan propune ca absolvenţii de medicină care studiază la stat să lucreze în România cel puțin câțiva ani, pentru a reduce exodul medicilor.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conform bilanțului prezentat în cursul zilei de marți, 10 februarie de conducerea instituției, în decursul anului trecut au fost identificate și ridicate de pe domeniul public 2.483 de persoane care apelau la mila publică, aproape jumătate mai puțin decât în 2024, când au fost înregistrate 4.463 de cazuri.
1
Bihon CSM Oradea
A fost sărbătoare în seara de marți pentru iubitorii handbalului orădean, care au avut ocazia de a-și vedea favoriții jucând într-un meci de gală, în compania lui Dinamo, multipla campioană a României și participantă constantă la EHF Champions League.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Turneul special este dedicat aniversării a 10 ani de la alnsarea albumului „Dirtylicious”.