Agenţia de credite pentru studenţi, înfiinţată în februarie 2009, nu a acordat nici măcar un împrumut într-un an de zile, deoarece nu are fonduri şi autorităţile nu au pus la punct metodologia de acordare a creditelor.
După punctul fix de la Săcueni, funcțional de miercuri, 7 august, CNAIR mai înființează un punct de control, în nordul Bihorului, pe graniță.
CSU Politehnica Timişoara nu a reuşit să învingă, în premieră, în deplasare handbaliştii de la Reşiţa, dar după partida de luni seara se poate lăuda cel puţin cu un egal. Am fi răi dacă nu am spune, un egal nesperat, după ce reşiţenii au reuşit pe final de meci două goluri în inferioritate de doi jucători şi au ratat un şapte metri la ultima fază a partidei.
powered by Surfing Waves
Emoții pentru echipa națională U19 a României, care va disputa în perioada 25-31 martie cele trei meciuri din Turul de Elită pentru calificarea la Campionatul European U19 din 2026.
După un sezon peste așteptări, FC Bihor se numără printre cele mai bune 6 echipe din Liga 2 și va aborda partea a doua a sezonului departe de gândurile care au măcinat echipa anul trecut.
Primăvara aduce în piețele din Oradea o varietate mai mare de produse, însă și prețuri care îi pun pe gânduri pe cumpărători.
În timp ce vitrinele magazinelor se umplu de produse pentru masa de Paște, iar promoțiile promit belșug, pentru milioane de români sărbătoarea vine cu o întrebare apăsătoare: „Ce punem pe masă?”.
Cei doi comedianţi români aduc pe scenă poveşti amuzante despre viață, familie, prieteni și absurdul cotidian.
Un bărbat de 44 de ani, din Marghita, a fost vizat, joi, de trei percheziții făcute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Bihor, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, într-un dosar de evaziune prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile.
În seara zilei de joi, 19 martie, pompierii militari orădeni au acționat pentru stingerea a trei incendii izbucnite în Oradea și Paleu, la un supermarket, un autoturism și o gospodărie.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii Detașamentului 2 Oradea.
Consorțiul pentru învățământ dual „Campus Oradea” continuă să se dezvolte prin atragerea de noi parteneri din mediul economic.