Cu 24 de persoane se va reduce organigrama la RAPAS Oradea de la 1 martie 2010, potrivit afirmaţiilor făcute joi, 11 februarie 2010, de Romulus Cosma, directorul general al regiei.
Conducerea RAPAS spune că mărirea tarifelor la chioşcurile din Piaţa Decebal este legală.
Gavrilă Ghilea cere primarului Bolojan să medieze o situaţie apărută între RAPAS şi opt firme.
Bazarul şi sectorul legume - fructe din Piaţa Rogerius vor fi acoperite cu o copertină unică.
Deşi este criză, RAPAS a realizat în anul 2009 încasări de peste 9 miliarde de lei vechi.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Revenit la finele anului trecut la categoria de greutate la care s-a consacrat - 90 kg, Alex George Creț a realizat sâmbătă o performanță remarcabilă la Campionatul European de judo seniori, care are loc în aceste zile la Tbilisi (Georgia).
Cultură
Specializarea în Patrimoniu Cultural Imaterial (PCI) se axează pe studiul, identificarea, documentarea, salvgardarea și promovarea practicilor, reprezentărilor, expresiilor, cunoștințelor și abilităților transmise din generație în generație în cadrul comunităților.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de sâmbătă, 18 aprilie, a fost turnat primul strat de mixtură asfaltică pe pasajul suprateran din zona Era Park Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mașină furată, găsită în curtea unei mănăstiri din Oradea. Păgubitul nu a dorit continuarea anchetei
O situație mai puțin obișnuită a făcut obiectul unei cereri prin care procurorii au solicitat Judecătoriei Oradea să confirme renunțarea la anchetă într-un caz ce viza furtul unui autoturism de pe o stradă din municipiu.
Educație
Festivitatea de premiere a Olimpiadei Naționale de Istorie a avut loc sâmbătă, de la ora 10.00, la Filarmonica de Stat din Oradea.
Bihon CSM Oradea
La Târgu Mureș au continuat întrecerile Campionatului Național de polo U18 ani.
FC Bihor
Publicul bihorean are ocazia să vadă la Oradea cele mai bune echipe din Liga 2, datorită parcursului peste așteptări avut de „roș-albaștrii” în acest sezon.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Din vara acestui an, consumatorii care încheie contracte la distanță pentru servicii financiare vor beneficia de un cadru juridic mai clar și mai extins privind dreptul de retragere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de creștere a eficienței energetice la sediul Primăriei Tileagd au fost finalizate integral, iar administrația locală se află în ultima etapă și cu modernizarea căminului cultural din comună, unde au mai rămas de executat doar lucrări de mică amploare.
Economic
Tot mai multe controale și clarificări legislative readuc în atenție o obligație adesea ignorată în practică: beneficiile salariale, inclusiv tichetele de masă, nu sunt elemente „informale”, ci componente ale remunerației, care trebuie evidențiate atât în contractele individuale de muncă, cât și în registrul electronic al salariaților.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comuna Lugașu de Jos va beneficia, în următorii ani, de una dintre cele mai importante investiții sociale dedicate copiilor din mediul rural, prin implementarea proiectului „Centru multifuncțional cu dotări sportive și culturale pentru copii în Lugașu de Jos”, finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027.