Un îndemn inedit la vot a fost lansat pe Youtube şi pe rețeaua de socializare Facebook, de către cantautorul bihorean Raul Silaghi.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
Steaua București s-a luat revanșa după înfrângerea, scor 2-4, de la Oradea și s-au impus miercuri seara la o diferență de două goluri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
350 de elevi din toată țara participă, până sâmbătă, la ediția a XLIX-a a Olimpiadei Naționale de Istorie. Festivitatea de deschidere a avut loc miercuri, de la ora 16.30, la Teatrul „Regina Maria”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare din 15 aprilie a Consiliului local Oradea s-au aflat două proiecte de hotărâri privind ajustarea organigramei Primăriei Oradea ca urmare a stabilirii numărului maxim de posturi de către Prefectură, respectiv modificări în schema de personal de Clubul Sportiv Municipal Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul ședinței extraordinare din 15 aprilie, consilierii locali orădeni au aprobat fișele de proiect, cheltuielile și a acordurile de parteneriat dintre Primăria Oradea și Agenția de Dezvoltare Regională Nord- Vest pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru trei proiecte pe care municipalitatea le pregătește în vederea obținerii finanțării în perioada 2028- 2033.
15
Educație
Vasile Laslo, conferențiar universitar la Facultății de Protecția Mediului din cadrul Universității din Oradea, a decedat.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ingeniozitatea unor șoferi nu lasă de dorit, mai ales isprava unui bărbat de 42 de ani din Bihor.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miercuri, 15 aprilie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de o femeie, de 40 de ani, din comuna Borș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 30 de ani, din Vârciorog, dat în urmărire internațională de autoritățile belgiene care îl suspectează de implicare într-o rețea de hoți, a fost eliberat după două săptămâni de arest provizoriu.