Raul Zetocha, tânărul judecat pentru omor calificat prin cruzimi, a fost condamnat definitiv, miercuri, de magistraţii Curţii de Apel Oradea, la 10 ani de închisoare cu executare.
Magistraţii Tribunalului Bihor s-au pronunţat, marţi, în dosarul în care Raul Zetocha a fost judecat pentru omor calificat, prin cruzimi.
Neavând probe contrarii, procurorii iau în calcul, cel puţin deocamdată, varianta de legitimă apărare.
powered by Surfing Waves
România
Schimbările vizează atât numărul maxim de interni pe care o organizație îi poate primi simultan, cât și drepturile celor aflați în programele de pregătire.
România
Interdicția anuală la pășunat a intrat în vigoare, iar fermierii trebuie să știe că, până în aprilie, animalele pot ieși pe câmp doar în condiții clar stabilite.
România
Senatul a adoptat tacit propunerea legislativă care prevede acordarea unei zile libere pentru părinți în prima zi de începere a anului școlar pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Unul dintre cei doi bărbați acuzați de implicare în producerea unui incendiu în urma căruia au ars 3 mașini și o parte din utilajele unei patiserii din Ștei a fost condamnat, luni, de Judecătoria Oradea la 2 ani de închisoare cu executare pentru evadare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șeful ANAF, Adrian Nicușor Nica, a anunțat că instituția pregătește o platformă online, prin care bunurile confiscate în urma controalelor vor fi vândute transparent publicului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-o singură zi, la finalul lunii noiembrie, Judecătoria Oradea a pronunțat sentințele în cazul a cinci conducători auto care au fost prinși conducând după ce au consumat substanțe interzise.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 9 decembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Reluarea lucrărilor la acumularea nepermanentă Corbești, obiectiv hidrotehnic aflat în conservare de aproape un deceniu, a devenit oficială.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cele două volume vor fi prezentate de prof. Lucian Scurtu şi conf. univ. dr. Dan Horațiu Popescu.