Cristian Dulca a fost prezentat luni oficial în funcția de selecționer al reprezentativei Under 21 a României într-o conferință la care a participat și președintele FRF, Răzvan Burleanu.
Jucătorii echipei naționale, dar și oficialii Federației Române de Fotbal, au votat, duminică, la o școală din Mogoșoaia. Fotbaliștii, împreună cu selecționerul Anghel Iordănescu, au fost duși cu autocarul la vot.
Începând cu anul școlar 2015-2016, programa educaţională va include o oră de fotbal pe săptămână, pentru şcoala primară, gimnazială şi liceu. Guvernul vrea să construiască 400 de terenuri de fotbal la nivel național.
BGS a anunțat rezilierea unilaterală a contractului cu Federaţia Română de Fotbal şi a precizat că toţi agenţii de securitate care au făcut exces de zel vor fi sancţionaţi.
Răzvan Burleanu a fost la Oradea şi a explicat planurile sale legate de eşaloanele inferioare şi sectorul juvenil.
powered by Surfing Waves
Economic
Perioadele în care angajatorii nu achită contribuțiile de asigurări sociale (CAS) continuă să fie recunoscute drept stagiu de cotizare, potrivit legislației actuale privind sistemul public de pensii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După aproape doi ani de întârzieri și proceduri administrative contestate, una dintre cele mai importante investiții în infrastructura edilitară din comuna Ineu intră oficial în faza de execuție.
Bihon CSM Oradea
Liga Națională de baschet masculin a programat sâmbătă ultima etapă din cadrul sezonului regulat, care a stabilit clasamentul definitiv, decisiv pentru programul din play off.
Bihon CSM Oradea
Echipa orădeană s-a impus cu scorul de 33-28 (16-15), în meci contând pentru etapa a 9-a din play off-ul Diviziei A de handbal masculin.
Cultură
Ambrus Attila este prezent la târgul de antichităţi din cetate cu un stand de obiecte din ceramică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incident violent s-a consumat ziua, în amiaza mare, în zona Căii Borșului, în apropierea pasajului pietonal de sub calea ferată, unde un trecător a fost atacat de un bărbat de 43 de ani.
BIHON Sport local
Președintele Judo Club Liberty Oradea, Loredana Lascău, a fost invitată de conducerea Uniunii Europene de Judo (EJU) la Campionatul European de seniori 2026, găzduit de capitala Georgiei, Tbilisi.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Revenit la finele anului trecut la categoria de greutate la care s-a consacrat - 90 kg, Alex George Creț a realizat sâmbătă o performanță remarcabilă la Campionatul European de judo seniori, care are loc în aceste zile la Tbilisi (Georgia).
Cultură
Specializarea în Patrimoniu Cultural Imaterial (PCI) se axează pe studiul, identificarea, documentarea, salvgardarea și promovarea practicilor, reprezentărilor, expresiilor, cunoștințelor și abilităților transmise din generație în generație în cadrul comunităților.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de sâmbătă, 18 aprilie, a fost turnat primul strat de mixtură asfaltică pe pasajul suprateran din zona Era Park Oradea.
2