După Primăria Oradea, şi Consiliul Județean Bihor alege RCS&RDS drept furnizor pentru electricitate, în dauna Electrica SA.
Două companii ale grupului RCS & RDS au în prezent în desfășurare proiecte de dezvoltare a unor rețele de distribuție a energiei electrice, a căror implementare va duce la reduceri de prețuri substanțiale pentru consumatori, promite compania într-un comunicat de presă.
RCS&RDS a scos, luni, din grilele sale Look TV şi Transilvania Live, care vor difuza Liga 1, întrucât aceste televiziuni au decis să renunţe de la 1 iulie la regimul „must carry” şi să solicite tarife pentru retransmisie din partea cabliştilor, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din media.
Orice modificare de contract la RCS&RDS trebuie însoţită de un extras de CF, deşi în ofertă nu se precizează asta.
De azi într-o săptămână, Oradea va avea o televiziune ce-şi propune să fie în pas cu timpul.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O soluție mai rar întâlnită a fost dată, miercuri, de Tribunalul Bihor, care i-a aplicat unei tinere din Husasău de Tinca, acuzată de tentativă de omor, măsura supravegherii pe o perioadă de 6 luni.
România
Strada Meţianu din Arad, cândva raiul comerţului şi devenită în 2011 prima pietonală din oraş, a ajuns o ruină din punct de vedere economic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit ISU Bihor, vor fi semnalate scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale și creșteri rapide de debite și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de inundație.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un complet al Tribunalului Bihor a dispus, marți, revocarea măsurii controlului judiciar dispus de DNA Oradea față de directoarea adjunctă a ITM Bihor, Nadia Racz, acuzată de luare de mită și dezvăluire de informații nepublice.
România
Miercuri după prânz, două tramvaie s-au ciocnit în zona UTA, pe Calea Aurel Vlaicu. Două persoane au fost rănite în urma impactului.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bărbatul de 49 de ani care a plecat de acasă a fost găsit din nefericire fără suflare.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o atenţionare meteo Cod galben de averse, grindină şi furtuni valabilă pe parcursul zilei în 18 judeţe din jumătatea de vest a ţării.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aceștia se pot implica la îmbunătățirea condițiilor de trai din cartierul lor, cu ajutorul unor proiecte care vor fi finanțate din bugetul local.