În recenta sa apariţie publică, senatorul PNL Cornel Popa a adus în discuţie iniţiativa ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, de aduce evaluatori din străinătate în comisiile de concurs pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul universitar.
Proiectul de lege care elimină locurile cu taxă la facultăţile de stat a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor. Iniţiativa senatorului PDL Petru Filip şi a deputatului Cătălin Croitoru (PDL) pare să fie un prim pas spre eliminarea locurilor cu taxă la universităţile de stat din România.
Prezentat în unele publicaţii locale că a colaborat cu fosta Securitate, rectorul Cornel Antal prezintă dovezi care contrazic acuzaţiile.
Cadrele didactice şi cercetătorii Universităţii din Oradea, cu contract de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, precum şi reprezentanţii studenţilor în consiliile facultăţilor şi în Senatul Universităţii, sunt chemaţi la referendum.
O delegaţie a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) a efectuat, săptămâna trecută, o vizită Universităţii din Oradea.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Camionul a ajuns cu roțile în sus într-un șanț în zona localității Păgaia, în cursul zilei de duminică, 4 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Condamnat deja pentru două furturi, judecat într-un al doilea dosar după ce a furat peste 6.000 de lei dintr-o mașină și s-a distrat alături de doi prieteni într-un hotel din Oradea, un tânăr de 19 ani a ajuns pe lista urmăriților național după ce a încălcat condițiile controlului judiciar sub care a fost într-un alt caz instrumentat de Parchetul Marghita.
Bihon CSM Oradea
Jucătoarele orădene de tenis Giulia Popa și Patricia Goina au avut evoluții remarcabile la turneul W15 ITF de la Varna (Bulgaria), contând pentru Circuitul Women’s World Tennis Tour.
Economic
Viața la bloc vine cu reguli pe care proprietarii și chiriașii trebuie să le respecte. Printre acestea se numără și cele referitoare la zgomot, iar în anumite situații locatarii pot avea parte de mai multe ore de liniște decât cele stabilite la nivel național.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pentru locuitorii din comuna Derna s-a mai făcut un pas pentru alimentarea gospodăriilor cu gaze naturale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un localnic a fost transportat la spital după ce în cursul zilei de sâmbătă, 3 octombrie, în jurul orei 16 a fost atacat de un cerb.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parc fotovoltaic de 7,6 milioane de lei la Marghita. Primăria vrea să-și reducă facturile la energie
Consilierii locali din Marghita au aprobat proiectul pentru construirea unui parc fotovoltaic cu baterii de stocare, destinat acoperirii consumului de energie electrică al municipalității și al unor instituții publice din subordinea acesteia.
Economic
Un prim loc de muncă poate veni, pentru unii tineri, cu un sprijin financiar suplimentar din partea statului. Este vorba despre prima de stabilitate, un mecanism introdus în acest an pentru a-i încuraja pe tinerii care nu muncesc și nu urmează studii sau cursuri de formare să intre pe piața muncii.
Cultură
Postere științifice și obiecte restaurate din patrimoniul Muzeului Ţării Crişurilor – Complex Muzeal pot fi văzute, începând de marți, în Sala cu Grifoni din Cetatea Oradea. Intrarea este liberă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii români au adus în țară, pe 2 octombrie, doi bărbați care au fost condamnați de judecătorii din Oradea și din Beiuș la pedepse cu închisoarea pentru infracțiuni rutiere, dar care s-au sustras până acum executării acestora.
BIHON Sport local
După un start bun de campionat, Bihorul Beiuș a început să lege eșecurile. A treia consecutivă s-a consemnat sâmbătă cu Sănătatea Cluj, după ce etapele trecute au pierdut cu CSM Sighet și la Crișul Sântandrei.