Directorul general al Complexului Energetic Craiova, Constantin Bălăşoiu, va conduce prima companie rezultată în urma reorganizării sectorului energetic, Electra, iar directorul general al Hidroelectrica, Mihai David, va administra cea de-a doua companie, Hidroenergetica, a anunţat Adriean Videanu.
Vor fi asigurate servicii integrate de educaţie, îngrijire şi protecţie copiilor mai mici de 7 ani, în colaborare cu părinţii, bunicii şi cadrele didactice.
Acesta face parte din Programul de reformă pentru educaţia timpurie, desfăşurat de Ministerul Educaţiei.
Scopul proiectului: utilizarea eficientă a resurselor
umane la locul de muncă. Facultatea de
Ştiinţe Economice de la Universitatea Oradea a
organizat ieri conferinţa de lansare a proiectului
„Centru pentru formare şi perfecţionare
în domeniul managementului resurselor umane”.
powered by Surfing Waves
Survivor România revine pe micile ecrane din 9 ianuarie 2026, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, cu un sezon care promite confruntări dure, emoții intense și spectacol la cote maxime.
Procurorul Mircea Brînzaș va fi noul coordonator al Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, în urma concursului pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor, organizat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în perioada august – decembrie 2025.
Familia medicului Nunkoo Vharoon Sharma dorește să îl ducă pe neurolog acasă pentru o slujbă tradițională. Cei care doresc să îl ajute o pot face donând bani într-un cont deschis la BT.
Doi tineri jucători care au evoluat ultima dată în Liga 3 la CS Diosig Bihardioszeg au hotărât să-și continue drumul în fotbal pe un alt culoar. Au renunțat la cariera de jucători și au decis să se facă arbitri.
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 17 decembrie.
Vezi programul magazinelor din Oradea de Crăciun și Anul Nou 2025‑2026 ca să îți planifici cumpărăturile fără stres.
Sprijinul de 750 de lei pentru persoanele vulnerabile, din nou amânat. Află când vor fi virați banii
Ajutorul financiar de 750 de lei, promis pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile care trebuie să își monteze repartitoare de căldură, nu va fi acordat nici de această dată.
1
Vreme mai caldă decât normal până la final de decembrie, apoi ușor mai rece, cu precipitații în mare parte mai reduse.
Zodier a fost cel care a dat startul concertelor din cadrul Orașul Faptelor Bune, marți, 16 decembrie, de la ora 21.
Dosarul în care fostul director al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Bihor, Cristin Țepele, a fost anchetat sub acuzațiile de luare de mită și folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii va fi judecat la Tribunalul Bihor.
Condițiile de ceață și polei se vor menține în cursul nopții de marți, precum și în dimineața zilei de miercuri, 16 - 17 decembrie.