Comercianţii trebuie să distrugă produsele etnobotanice interzise de Guvern în termen de zece zile de la data intrării în vigoare a actului normativ aprobat de Executiv, a anunţat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke.
Un document care trebuie revizuit anual de către autorități este Planul de analiză și acoperire a riscurilor din județul Bihor, care este întocmit de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență „Crișana” pe baza rapoartele transmise de instituțiile abilitate în supravegherea și controlul activităților care ar putea genera riscuri la adresa populației.
Jucăriile de pluș au fost înlocuite cu gadgeturi, iar specialiștii îi avertizează pe părinții care își înconjoară copiii cu astfel de „jucării moderne” că odraslele lor pot deveni dependente de tehnologie.
Timișorenii care sunt curioși de activitatea pompierilor din Timișoara îi pot vizita vineri, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat al județului Timiș. Instituția își va deschide porțile pentru publicul larg cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale.
powered by Surfing Waves
Lucrările pentru înființarea rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale în comuna Sânmartin avansează conform graficului de execuție, iar termenul stabilit pentru finalizarea investiției, 31 decembrie, va fi respectat, susțin autoritățile locale.
Scriitorii Mircea Pricăjan și Mihók Tamás vor dialoga cu Anca Zaharia. „Mișcarea pentru lectură” este un proiect care doreşte să transforme cititul într-un fenomen comunitar.
Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan se pregătește să intre într-o nouă etapă de austeritate administrativă.
Un tânăr de 30 de ani, din Oradea, a fost condamnat la un an și 4 luni de închisoare, cu suspendare, și obligat să lucreze 100 de zile în folosul comunității după ce a comis o tâlhărie într-un magazin din oraș.
Cea de-a IV-a ediție a proiectului „Bihorul Plantează” a adunat sâmbătă, 15 noiembrie 2025, sute de voluntari în trei zone-cheie ale județului: Băile Felix, Băile 1 Mai și Betfia.
Echipa orădeană a obținut sâmbătă cea de-a 8-a victorie din tot atâtea meciuri disputate în ediția actuală a Ligii Naționale de baschet masculin, în partida cu SCM U Craiova, scor 77-59.
Sâmbătă s-au desfășurat 6 din cele 7 meciuri ale penultimei etape din sezonul regular.
Echipa din Beiuș a avut sâmbătă o misiune dificilă pe terenul primei clasate Minaur Baia Mare.
3 ani și 2 luni de închisoare, cu executare. Este pedeapsa definitivă pe care Curtea de Apel Oradea i-a aplicat-o la începutul lunii noiembrie lui Andrei Paul Gavriș, un bărbat de 31 de ani, din comuna Spinuș, acuzat de furtul a nu mai puțin de 3.100 de litri de motorină din rezervoarele camioanelor aflate în parcările unor centre comerciale din Oradea.
Niculiţă Papp a fost un exemplu în ceea ce priveşte documentarea valorilor etnice şi etnografice din Ţara Beiuşului şi Ţara Moţilor şi transpunerea lor pe pânze.
În pauza competițională prilejuită de meciurile echipelor naționale, FC Bihor a disputat sâmbătă un meci amical pe teren propriu cu U Cluj U19, jucat în fața a circa 100 de spectatori și încheiat cu scorul de 6-5 (4-1).