Orădeanul Ricardo Farcaș a evoluat din primul minut al meciului amical Italia – România, rezervat echipelor de juniori under 18, încheiat cu scorul de 0-0.
Salvamontiștii avertizează că, din cauza depunerilor de zăpadă și a creșterii temperaturilor, există riscul producerii de avalanșe în zonele montane.
Clopotele catedralelor, mănăstirilor şi bisericilor din întreaga ţară vor fi trase miercuri, la ora 11.00, atunci când sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va sosi pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, dar şi la slujbele de înmormântare, anunţă Patriarhia Română.
Administrația Națională de Meteorologie a emis un avertisment de ploi însemnate cantitativ în sud-est, predominant ninsori și strat de zăpadă în vest, nord, centru și la munte, intensificări ale vântului.
Trei persoane și-au pierdut viața, iar alte 10 au fost rănite în urma unui accident între un microbuz și un autobuz.
powered by Surfing Waves
Cultură
Dacia, Fiat, Mercedes sau Škoda, maşinile de epocă au atras zeci de vizitatorii să le admire, să le fotografieze.
Bihon CSM Oradea
Steaua a câștigat primul meci, după o prestație modestă a orădenilor.
BIHON Sport local
Vineri s-au disputat meciurile din ultima etapă a play-out-ului din Liga 3, Seria 8.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan spune că viitoarea reformă a salarizării bugetare va trebui adaptată limitelor financiare ale statului, în contextul unor cheltuieli ridicate cu personalul și al veniturilor fiscale reduse.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit primelor informații se pare că pacientul, care a ajuns internat la Arad, ar fi fost transferat de la Spitalul din Ștei.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs vineri după-amiază, 15 mai, pe Centura Oradea, în zona comercială Auchan – Leroy Merlin, în apropierea magazinului Jumbo.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O femeie de 41 de ani, originară din Arad, a fost adusă din Italia de o escortă a Poliției Române pentru a-și executa pedeapsa de un an de închisoare, dictată de Judecătoria Beiuș pentru abandon de familie.
Economic
Modificările anunțate de Ministerul Mediului pentru Programul Rabla 2026 provoacă reacții puternice din partea industriei auto.
1
Cultură
Festivalul Internațional de Teatru Oradea revine cu ediţia a 10-a în sezonul de toamnă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Meteorologii au emis, vineri, o informare de instabilitate atmosferică, averse torenţiale, grindină, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi răcire accentuată a vremii, ce vizează până duminică după-amiaza, întreaga ţară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La categoria Staţiuni Turistice, Băile Felix s-a clasat pe locul 2.
1