La DGASPC Bihor se aşteaptă ca modificările legislative să accelereze adopţiile interne.
Tabăra se încheie pe 8 septembrie şi se derulează în cadrul Programului „Grădiniţa de vară”
Şapte bihoreni din Crestur, Ineu şi Tinca au făcut parte din prima tranşă de rromi repatriaţi benevol din Franţa în România, în schimbul unui bonus de 300 de euro pentru fiecare adult respectiv de 100 de euro pentru fiecare copil.
O ambulanţă care transporta pacienţi a rămas blocată miercuri 30 iunie la Batăr. Drumul a fost blocat de un tir care transporta materiale de construcţie, acesta rămânând de-a latul drumului înţepenit într-un şanţ.
Consiliul Local Oradea va vota mâine acordarea în folosinţă gratuită a unui teren de o mie de metri pătraţi, pe strada Gutemberg, aproape de Azilul de Noapte, pentru construirea a patru case duplex pentru opt familii nevoiaşe, preponderent din rândurile comunităţii de rromi.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier s-a produs pe Podul Decebal din Oradea, în noaptea de sâmbătă, 29 august, spre duminică, 30 august.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începând de luni, 31 august, între orele 10:00 și 21:00, temperaturile vor fi deosebit de ridicate în Crișana, Banat, Maramureș, vestul Transilvaniei, vestul și sudul Olteniei, precum și în sud-vestul Munteniei. Local, va fi caniculă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un motociclist de 61 de ani din Ungaria a murit după ce a pierdut controlul pe DJ 764D, între Bratca și Damiș, și a căzut circa 30 de metri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Beiuș a hotărât să-l oblige pe Andrei George Pirtea, bărbatul de 38 de ani, din Poienii de Jos, ca după executarea pedepsei de 3 ani de închisoare care i-a fost aplicată pentru că a spânzurat un câine, să muncească 120 de zile în folosul comunității.
Economic
Numărul firmelor dizolvate din județul Bihor a crescut semnificativ în primele șapte luni ale anului 2026.
FC Bihor
Fostul mare internațional român Gheorghe Popescu, în prezent președinte al clubului Farul Constanța, s-a aflat recent la Oradea, cu prilejul meciului din play off-ul Cupei României, cu FC Bihor. Gică Popescu ne-a acordat un interviu în exclusivitate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A vrut să fure o mașină, dar a apăsat din greșeală pe claxon și l-a alertat pe proprietar.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Realizarea viitorului Parc de Specializare Inteligentă (PSI) din comuna Tinca a intrat într-o nouă etapă, după ce primăria a obținut o finanțare nerambursabilă de 200.000 de euro prin ADR Nord Vest pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic. Documentațiile sunt necesare pentru pregătirea investiției și pentru accesarea ulterioară a fondurilor necesare construirii parcului.
Economic
Crescătorii de porci și bovine ar putea beneficia de sprijin financiar de până la 50.000 de euro pe fermă, după ce președintele Nicușor Dan a promulgat, luni, 24 august, cele două legi care instituie schemele de ajutor de stat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Șoimi continuă investițiile în infrastructura rutieră, cu lucrări care vizează atât construirea unor poduri noi, care vor completa modernizarea mai multor drumuri comunale.
BIHON Sport local
Vineri, Lotus a câștigat pe teren propriu, iar Transilvania Sport Academy a cedat în deplasare. Ziua de sâmbătă a fost fastă pentru ambele echipe bihorene care au jucat în Liga 3.