Salariul mediu brut în luna noiembrie 2014 în judeţul Bihor a fost de 1.799 lei/persoană, în creştere cu 2,10% faţă de salariul mediu brut înregistrat în luna precedentă, potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică.
Munca fără plus valoare, lipsa calificărilor înalte, dar şi frica angajaţilor de a cere măriri de salarii, duc Bihorul în coada salariilor pe ţară.
Numărul salariaţilor din judeţul Bihor a fost mai mare cu 201 persoane în luna octombrie 2014 faţă de septembrie.
Cele mai mari salarii în domeniul serviciilor, iar cele mai mici în agricultură, vânătoare şi servicii anexe.
Institutul Naţional de Statistică nu poate oferi salariul mediu în municipii reşedinţă de judeţ ci doar pe judeţe.
powered by Surfing Waves
Educație
Profesorii amenințați sau agresați în exercitarea profesiei ar putea beneficia de protecție penală specială, asistență juridică finanțată și măsuri rapide împotriva persoanelor care îi intimidează.
Economic
Companiile care au întârziat depunerea situațiilor financiare anuale pentru 2025 mai au la dispoziție o perioadă limitată pentru a evita o consecință importantă: declararea inactivității fiscale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Internatul Liceului Tehnologic „Unirea” din Ștei a fost reabilitat cu fonduri europene, iar clădirea va putea fi folosită atât pentru cazarea elevilor, cât și pentru organizarea unor activități educaționale, dar și pentru găzduirea vizitatorilor orașului.
Bihon CSM Oradea
Reveniți în țară după eșecul suferit în FIBA Europe Cup la Plovdiv„leii roșii” au pierdut meciul cu Dinamo București disputat sâmbătă seara, în etapa a 3-a din Liga Națională.
2
BIHON Sport local
Trei din cele patru echipe bihorene din Liga 3, Seria 8, au evoluat sâmbătă. Dacă vineri Crișul Sântandrei a reușit să câștige în deplasare la Unire Dej, sâmbătă Lotus Băile Felix și CS Bihorul Beiuș au luat câte un punct în duelul cu candidate la play-off.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Printre cei 36 de participanți la expediția din Piatra Craiului s-au aflat şi doi speologi din Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Piața agroalimentară din Aleșd va trece printr-un amplu proces de modernizare.
FC Bihor
Triplă premieră realizată sâmbătă de FC Bihor. A câștigat prima dată în acest sezon în deplasare și tot în premieră pe terenul Dumbrăviței (unde a pierdut precedentele două întâlniri), plus că a reușit să lege două succese în actualul campionat.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incident petrecut la Judecătoria Beiuș, unde un bărbat judecat pentru șantaj i-a adresat cuvinte obscene și jignitoare procurorului de ședință, i-a adus individului încă o pedeapsă pe lângă cea pe care o execută în prezent pentru mai multe infracțiuni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Câteva cuvinte aruncate la nervi l-au costat scump pe un tânăr de 27 de ani, din localitatea Vintere, care a fost trimis în judecată pentru amenințare după ce i-a transmis unui bărbat că-i va tăia capul cu un fierăstrău mecanic.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii satului Luncasprie vor putea utiliza noua capelă mortuară, a cărei sfințire a avut loc în prezența localnicilor, a reprezentanților administrației locale și județene, a preotului paroh și a reprezentanților comunității penticostale.