Câteva zeci de reprezentanţi ai sindicaliştilor cadrelor nedidactice din şcolile orădene au pichetat joi la orele amiezii Prefectura Bihor.
Federaţia Solidaritatea Sanitară din România avertizează că Executivul riscă să scoată bugetarii în stradă înainte de data stabilită de sindicate pentru declanşarea protestelor, ca urmare a problemelor apărute la aplicarea Legii unice de salarizare.
Sindicaliştii Cartel Alfa vor picheta sediile prefecturilor şi ministerele în luna martie şi vor organiza un miting în Bucureşti între 15-30 aprilie, iar în luna mai vor declanşa greva generală ca urmare a reducerii salariilor şi a disponibilizărilor anunţate în sectorul bugetar.
Reprezentanţii Federaţiei Ambulanţa au „lăsat de la ei” din cauza crizei şi l-au câştigat pe ministru.
Sindicaliştii din Sănătate susţin că pregătesc în data de 7 octombrie cel mai mare miting de protest de după 89.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
LuxeWash este un detergent românesc produs la Oradea, creat pentru cei care caută eficiență, prospețime și un preț corect.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-o Românie sufocată de lipsuri, frică și supraveghere permanentă, un muncitor din Bihor reușea ceea ce părea imposibil: să păcălească Securitatea și să fugă împreună cu familia în Occident folosind propriul autoturism, transformat ingenios într-o... drezină.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Alexandru Hora, orădeanul cunoscut publicului după participarea în finala „MasterChef România”, trece printr-o tragedie cumplită, după ce soția sa, Cristina, s-a stins din viață la doar 39 de ani. Femeia a suferit un infarct în timp ce dormea, iar cel care a descoperit-o fără viață a fost chiar fiul lor în vârstă de 7 ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primul strat de asfalt a fost turnat luni, 20 iulie 2026, în pasajul subteran aflat în construcție pe DN 79, la intersecția dintre Calea Aradului și Centura Oradea, în zona magazinului Jumbo.
1
BIHON Sport local
Orașul nostru va fi, în perioada 31 iulie - 2 august, gazda a două importante competiții internaționale de gimnastică aerobică: etapa de Cupă Mondială Aerobic FIG, asociată cu RomGym Trophy 2026. Acestea se vor desfășura sub egida Federației Române de Gimnastică (FRG).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul nopții de duminică spre luni, 20 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un deținut care își execută în Penitenciarul Oradea condamnarea la detenție pe viață pentru o crimă comisă în Italia, în urmă cu 15 ani, a cerut Tribunalului Bihor să-i înlocuiască pedeapsa cu alta mai blândă, care să-i permită să părăsească la un moment dat închisoarea.
2
Cultură
Expoziţia va cuprinde pictură, sculptură, fotografie, ceramică, sunet și video şi va fi vernisată la sfârşitul lunii iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În jur de 400 de angajați din sănătate din Bihor au fost luni, 20 iulie, în grevă de avertisment între orele 9.00 și 11.00.
1