Un jocheu are parte de o surpriza neplacuta, in momentul in care incearca sa se urce pe un cal, acesta se arunca pe spate. Din fericire jocheul a scapat ca prin minune, calul cazand la cativa centimetri de el. Filmuletul a fost postat pe youtube.
Deşi a fost inaugurată de puţin timp, Burj Dubai, a stârnit înteresul parapantiştilor de a sării de pe această clădire. Aşadar doi îndrăzneţi s-au aruncat de la cei peste 800 de metri ai clădirii, intrând şi în cartea recordurilor cu acest salt. Filmuleţul a fost postat pe youtube.
ORADEA - Orădenii au fost şocaţi din nou duminică după-amiază, când în zona podului Dacia au asistat la saltul unui bărbat în apele încă reci ale Crişului. Deşi toată lumea credea că e vorba de un alt cetăţean care dorea să încheie socotelile cu viaţa, s-a dovedit că barbatul nu dorea decât să facă o baie, încălzit fiind de alcoolul consumat până la acea oră.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Drumul Padiș – Ic Ponor prinde contur după cinci luni de lucru. Modernizarea tronsonului a ajuns la un stadiu de 55%
Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 763, pe tronsonul Padiș – Ic Ponor, au ajuns la un stadiu de 55%, după aproximativ cinci luni de lucru efectiv. Șantierul a fost verificat miercuri, 7 octombrie 2026, de președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Curtea de Apel Oradea: pedeapsă redusă pentru bărbatul care a incendiat la comandă o casă și o mașină, în Ștei
Radu Vasile Tolksdorf, bărbatul de 42 de ani, din Oradea, inculpat pentru că, în 2023, a încercat să dea foc unei locuințe din Ștei, iar după câteva luni a provocat un incendiu în care au ars trei mașini și o patiserie din același oraș, a obținut reducerea pedepsei la Curtea de Apel Oradea.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Directorul de la Termoficare Oradea: „În mod normal, nu ar trebui să crească prețul pentru populație în această iarnă”
Odată cu apropierea sezonului rece, pentru cei aproximativ 70.000 de consumatori din Oradea și Sânmartin racordați la sistemul centralizat de încălzire apar, ca în fiecare an, întrebări legate de prețul energiei termice, furnizarea apei calde și eventualele probleme care ar putea apărea în rețea pe timpul iernii.

BIHON CAO

Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

România

ANRE pune furnizorii de energie la „semafor”: consumatorii vor vedea cine își rezolvă reclamațiile și cine rămâne în roșu
Furnizorii de energie electrică și gaze naturale vor fi evaluați public de ANRE în funcție de modul în care gestionează reclamațiile clienților.

România

Peste 8,5 milioane de români au bani aici. Activele fondurilor de pensii au explodat la aproape 238 de miliarde de lei
Banii strânși de români în fondurile de pensii private continuă să crească într-un ritm spectaculos. Activele fondurilor de pensii administrate privat au ajuns la 237,4 miliarde de lei la finalul lunii iunie 2026, cu 39% mai mult decât în urmă cu un an, potrivit celor mai recente date publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Începe Festifall 2026: concerte, artiști stradali, teatru aerian și show de drone. Vezi programul evenimentelor
Programul complet Festifall 2026. Evenimentul se va desfășura în perioada 9 - 11 octombrie, în mai multe zone ale orașului.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Comunicat de presă NUTRIPUI SRL

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Comunicat de presă NUTRITIN SRL

BIHON Ştirile judeţului Bihor

UPDATE Incendiu puternic în Oradea: trei locuințe au fost cuprinse de flăcări
Incendiu de amploare, joi după-amiază, 8 octombrie, pe strada Bariei din Oradea, în zona în care se construiesc noile poduri CFR peste Criș. 2

FC Bihor

Erik Lincar: „Nu va fi un meci ușor, dar am așteptări mari de la echipa noastră”
FC Bihor Oradea revine în campionat după o pază de trei săptămâni, iar duminică, 11 octombrie, se va duela cu FC Bacău, de la ora 15:45, pe Stadionul Iuliu Bodola. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Dosarul șpăgilor de la frontieră. Parchetul Bihor a pus sub control judiciar un agent acuzat că a luat 300 de euro mită
Încă un polițist de frontieră din Bihor este investigat de procurori în legătură cu șpăgile care ar fi fost cerute de agenți de la șoferi care tranzitau punctele de trecere Borș I și II, pentru a nu-i sancționa pentru contravenții inventate. 1