ORADEA - Marţi se reia distribuţia ajutoarelor alimentare de făină şi zahăr, către persoanele defavorizate. Fiecărui solicitant îi revin 15 kg de făină şi 4 kg de zahăr, care pot fi ridicate în fiecare marţi şi joi între orele 8:00 şi 16:00 de la fosta cantină a Primăriei.
ORADEA - Asociaţia Caritas Eparhial Oradea a început să distribuie alimentele colectate în perioada 12 - 23 decembrie. Pachetele cu alimente de bază au fost împărţite celor 110 familii şi persoane aflate în dificultate, pe care asociaţia le are în baza de date.
ORADEA – Asociaţiile Caritas Eparhial şi Caritas Catolica din Oradea au aprins, în faţa Teatrului de Stat din Oradea, lumânări pentru copiii sărmani, oamenii străzii, bătrânii singuri, pentru cei bolnavi şi cei marginalizaţi.
ORADEA - Asociaţia Caritas Eparhial Oradea în colaborare cu Surorile Misionare Franciscane organizează, duminică 15 noiembrie, în cadrul Duminicii Samariteanului Milostiv, o colectă în bani pentru programul „O masă caldă pentru cei săraci”, pe care organizaţia îl derulează din anul 2006.
Voluntarii şi angajaţii Caritas Catolica şi Eparhial vor aprinde lumânări în faţa Teatrului de Stat.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vremea va fi favorabilă evenimentelor în aer liber în primele două zile ale FestiFall Oradea, însă situația se va schimba în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când sunt așteptate ploi și o răcire accentuată. Prognoza pentru perioada 9-11 octombrie a fost prezentată de Roberto C. Popa, de la Meteo Tulca-Bihor.
România
La scurt timp după publicarea în Monitorul Oficial a legii care reglementează intervențiile asupra urșilor bruni, asociațiile de vânătoare au început să depună cereri pentru recoltarea animalelor.
România
O gospodărie din România a avut, în medie, cheltuieli de 8.650 de lei pe lună în trimestrul al doilea din 2026, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
România
Gospodăriile înscrise în Registrul agricol ar putea beneficia de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale produse într-un an, dacă acestea nu sunt comercializate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Orădenii care vor să își renoveze locuința, să își schimbe acoperișul sau să monteze anumite instalații au la dispoziție, începând din această vară, proceduri administrative mai simple.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Compania Purem Oradea, parte a grupului german Eberspächer, participă la Oradea Job Expo, unde vine cu mai multe locuri de muncă disponibile în domenii variate, de la producție și logistică până la fiscalitate, contabilitate, audit, controlling, resurse umane și inginerie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 8 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, duminică, 11 octombrie 2026, la așezământul monahal „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Roșia, dependent de Sfânta Mănăstire Izbuc, se vor săvârși prima Sfântă Liturghie și Taina Sfântului Maslu.
Bihon CSM Oradea
„Leii roșii” au început cu dreptul participarea la actuala ediție a FIBA Europe Cup, după victoria repurtată în fața campioanei Elveției, Fribourg Olympic Basket, cu scorul de 93-67.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În după amiaza zilei de miercuri, 7 octombrie, un depozit de mobilă construit pe trei niveluri, din Tileagd, deținut de o companie a fost cuprins de flăcări.