Majoritatea celor prezenţi, luni, la Referendumul universitar pentru stabilirea modalităţii de alegere a rectorului – prin vot secret şi universal sau prin concurs, este pentru alegeri generale prin vot universal, direct, secret şi egal.
Cei 209 membri FIFA votează vineri la Zurich noul președinte al forului internațional de fotbal.
Campania electorală este pe ultima sută de metri, iar candidații la fotoliul de președinte al României intră în febra alegerilor. Duminică va avea loc primul tur al alegerilor prezidențiale (românii au de votat unul dintre cei 14 candidați). În cazul în care niciun candidat nu obține peste 50% dintre voturi, românii vor mai avea de pus o ștampilă, în turul al doilea, pe 8 noiembrie.
Cele mai mari sanse de a-l invinge pe Barack Obama la 6 noiembrie le-ar avea Mitt Romney, potrivit rezultatelor definitive anuntate miercuri, in urma unei lungi nopti electorale.
Numărătoarea voturilor a contrazis exit-poll-urile. Traian Băsescu e vechiul şi noul preşedinte.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Barajul Leșu revine, după aproape 12 ani, la exploatare controlată, în urma unei lucrări de reabilitare de peste 113 milioane de lei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cinci pacienți cu tulburări de ritm cardiac au fost tratați, în doar două zile, prin proceduri complexe de ablație la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor.
Educație
Funcțiile vacante de director și director adjunct din școlile de stat din Bihor vor fi scoase la concurs în sesiunea august-decembrie 2026. Lista posturilor a fost publicată luni, 17 august, iar noii directori își vor începe mandatele la 1 ianuarie 2027.
România
Incidentul s-a produs în cursul zilei de luni, 17 august, pe Drumul Național 19, în localitatea Huta Certeze, județul Satu Mare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sfârșit tragic pentru o femeie de 46 de ani, din localitatea bihoreană Curățele, a cărei dispariție a fost anunțată în urmă cu o săptămână de Poliția Bihor, la solicitarea membrilor familiei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, 17 august, cu ocazia deschiderii circulației pe două pasaje rutiere din Oradea, că una dintre prioritățile în infrastructura feroviară trebuie să fie electrificarea și modernizarea liniilor existente.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România trebuie să își schimbe modul în care finanțează proiectele pentru construirea de stadioane și să țină cont de necesitatea, viabilitatea și costurile de întreținere ale acestora, precizări făcute într-o declarație făcută cu ocazia inaugurării celor două pasaje rutiere din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sute de persoane au luat cu asalt magazinele Hervis din Oradea în cursul weekendului, după ce au fost anunțate reduceri finale de 50% la toate produsele.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prezent la inaugurarea celor două pasaje din zona Calea Aradului, premierul interimar Ilie Bolojan a oferit o serie de explicații privind motivele care au dus la întârzierea demarării lucrărilor la drumul expres Oradea-Arad.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La aproape un an de la începerea lucrărilor la pasajele din zona Calea Aradului, cele două pasaje au fost deschise circulației, luni, 17 august.
5
Cultură
Spectacolul de comedie face parte din seria Colocviilor Tipografiei de idei.