Singura secţie de votare din Timiş unde mai sunt probleme rămâne cea din localitatea Gad, în comuna Ghilad. Din păcate, drumul de acces dinspre Ghilad spre Gad este blocat şi, astfel, reprezentanţii partidelor politice şi membrii staff-ului secţiei de vot nu pot ajunge la destinaţie.
Deținuții Penitenciarului Timișoara nu vor vota la alegerile din 9 decembrie. Niciuna dintre persoanele private de libertate nu are domiciliul pe străzile ce sunt arondate secţiei de votare și nici unul nu a făcut o cerere în acest sens.
Numărul mare de intervenţii chirurgicale neurologice efectuate cu succes anul trecut în Spitalul Judeţean Timişoara unor copii cu diferite probleme au determinat conducerea instituţiei medicale să decidă înfiinţarea unui Compartiment de neurochirurgie pediatrică. Acesta va funcţiona din aprilie.
Poliţiştii caută o fetiţă de 14 ani, din Oradea, dată dispărută de părinţi. Mohacsi Andrea Maria Nancy a plecat de acasă duminică, 29 noiembrie, în jur de ora 19.00 şi nu a mai revenit. Fata are următoarele semnalmente: înălţime 1,60 m, cca. 62 kg., constituţie atletică, păr şaten deschis spre blond, până la umeri, purtat de obicei prins la spate, ochi albaştri, faţă ovală, ten deschis, nu are semne particulare.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Comuna Sânmartin se află din nou în centrul unui eveniment sportiv de anvergură, fiind gazda în 24 și 25 octombrie a Campionatului Național de Cros și Ștafetă Mixtă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 37 de ani, din comuna Tarcea, a fost reținut de polițiști după ce a fost implicat într-un eveniment rutier, în timp ce ar fi condus sub influența alcoolului și fără permis de conducere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 77 de ani, din comuna Cociuba Mare, a fost reținut de polițiștii de investigații criminale bihoreni, fiind cercetat pentru distrugere prin incendiere.
Cultură
Craig Christian și Elizabeth Best vin cu un show în care spectatorii devin parte din acțiune.
Educație
Părinții care vor să își transfere copiii la o altă școală din Bihor nu mai pot solicita suplimentarea locurilor pentru o clasă anume, atunci când efectivul maxim de elevi a fost deja atins. Noua prevedere apare în procedura pentru anul școlar 2026–2027, publicată joi, 22 octombrie, de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O mamă internată cu fetița la Spitalul de Copii din Oradea reclamă că nu putea chema asistentele medicale din salon, deoarece sistemul de apel nu funcționa.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministerul Sănătății a identificat 150 de milioane de lei pentru finanțarea Unităților de Primiri Urgențe (UPU) și a serviciilor de ambulanță din întreaga țară, inclusiv a celor din Bihor. Banii provin însă din redistribuirea resurselor existente, iar proiectele de la care au fost luați ar urma să își recupereze finanțarea la viitoarea rectificare bugetară.
Economic
Cei care își caută un loc de muncă, vor să facă o schimbare profesională sau sunt interesați de ofertele de pe piața muncii sunt așteptați vineri, 23 octombrie, la Oradea Job Expo. Târgul de joburi are loc între orele 10:00 și 17:00, în Sala de Evenimente ERA Shopping Park din Oradea.
1
România
După incidentele violente din Bistrița și Pitești, ministrul Educației, Sorin Costreie, anunță măsuri pentru creșterea siguranței în școli.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat, Primăria Oradea a finalizat centralizarea rezultatelor votului în cadrul ediției 2026 a programului de bugetare participativă, municipalitatea alocând un buget de 1.500.000 de lei.