Peste 100 de experți în domeniul securității din țările membre şi partenere NATO sunt prezenți la Bucureşti, la lucrările celui de-al doilea atelier internațional din cadrul proiectului „Capabilităţile poliţiei de stabilitate NATO în contextul provocărilor de securitate emergente”.
Eparhia Reformata de pe lângă Piatra Craiului își arată susținerea necondiționată a episcopului István Csűry, acuzat de Laszlo Tokes că este turnător al Securității.
Deputatul maghiar FIDESZ din Transilvania, Tokes Laszlo, insistă asupra faptului că fostul său vicar episcopal din perioada 1999 – 2007, actualul episcop reformat Csury Istvan, este un fost turnător al Securităţii.
BMW a reparat o breșă de securitate în sistemul său de conexiune auto, care a afectat 2,2 milioane de automobile, inclusiv Rolls-Royce și Mini Cooper.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Calendarul Evaluării Naționale 2027 pentru absolvenții clasei a VIII-a a fost aprobat oficial, printr-un ordin publicat marți, 20 octombrie, în Monitorul Oficial.
BIHON Sport local
Ultimul meci al etapei cu numărul 10 din Liga 2 a adus față în față doi tineri fotbaliști orădeni, care au evoluat la FC Bihor, pe stadionul din Târgu Mureș.
Economic
Indexarea pensiilor, o nouă lege a salarizării pentru angajații din sectorul public, sprijin financiar pentru familiile vulnerabile și modificări fiscale se numără printre măsurile incluse în programul de guvernare pentru perioada 2026-2028.
România
Ilie Bolojan și-a încheiat mandatul la Palatul Victoria după mai bine de cinci luni în care a condus un Guvern interimar, în urma demiterii Cabinetului său prin moțiune de cenzură, la 5 mai.
1
Economic
Pasagerii care rămân fără zborul rezervat vor beneficia de reguli mai clare pentru recuperarea banilor, inclusiv atunci când au cumpărat biletele prin agenții de turism sau platforme online.
Economic
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Bihor a autorizat la plată 585 de rentieri agricoli, care și-au vizat carnetele în anul 2026, suma totală aprobată pentru aceștia fiind de 968.839 de lei.
România
Copiii sub 14 ani ar putea pierde accesul la rețelele sociale, dacă un proiect de lege anunțat de prim-vicepreședintele PSD, Bogdan Ivan, va fi adoptat.
Educație
Ce competențe ar trebui să dezvolte școala pentru ca elevii să fie pregătiți pentru o piață a muncii tot mai influențată de inteligența artificială? Profesori, specialiști în educație și reprezentanți ai companiilor au discutat la Oradea despre schimbările aduse de tehnologie și despre felul în care învățământul poate răspunde acestora.
Economic
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
Educație
Elevii claselor a IX-a și a X-a din patru colegii din Oradea pot câștiga premii individuale de până la 1.200 de euro, în cadrul unui concurs național de educație financiară. Înscrierile sunt deschise până pe 16 noiembrie, ora 16:00, iar organizatorii au explicat pentru BIHON de ce competiția este rezervată doar anumitor licee.
Educație
Cadrele didactice din Bihor care intenționează să obțină gradele didactice I și II trebuie să fie atente la două termene importante.