CL Oradea va dezbate şi vota luni PUZ pentru staţiunea Crisius dar şi pentru hotelul de la Silvaş.
Introducerea taxelor speciale depinde de aprobarea consilierilor locali, reuniţi luni în şedinţa ordinară.
Trei proiecte propuse de Administraţia Imobiliară Oradea în şedinţa Consiliului Local de miercuri au vizat donaţii de terenuri pentru biserici.
ORADEA - Direcţia Ape Crişuri (DAC) a organizat joi, 25 iunie 2009 o dezbatere publică asupra Planului de management al spaţiului hidrografic Crişuri. Şedinţa de consultare publică are în vedere conformarea cu prevederile Uniunii Europene de implementare a Directivei-Cadru Apă 60/2000 - Planul de management, la nivel de bazin hidrografic, elaborat în vederea atingerii „stării bune a apelor” până în anul 2015.
Oaspeţi de rang înalt la UVT. Regele Mihai I a
participat, joi, la manifestările organizate cu ocazia
împlinirii a 65 de ani de la înfiinţarea
instituţiei de învăţământ.
| Video
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Copiii vor avea o săptămână de vacanță în intervalul 9 februarie - 1 martie
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Spitalul Clinic de Recuperare Medicala Baile Felix intră în reabilitare. Proiectul are o valoare de 64.7 milioane de lei și are ca țintă oferirea de servicii medicale de calitate unui număr anual de 14.136 de pacienți.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În urma modificărilor aduse Codului Fiscal la finalul anului 2025, o dezbatere juridică și administrativă a apărut la Oradea privind posibilitatea acordării de scutiri de impozite locale pentru persoanele cu handicap grav și accentuat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Volumul său, „Psychedelia reflectată în rockumentare”, surprinde nu doar era psihedelică dar şi rockumentarele – filmele documentare rock.
FC Bihor
În ultimul joc de pregătire din Antalya, FC Bihor a întâlnit pe FC Fratria Varna, locul 2 în Liga 2 din Bulgaria cu 41 de puncte din 13 victorii, 2 egaluri și 3 înfrângeri, golaveraj 35-13, la 6 puncte distanță de liderul Dunav Ruse, care are și un meci mai puțin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 39 de ani, din Oradea, pe numele căruia a fost emis un mandat european de arestare pentru furt calificat comis în Austria, a fost prins de polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bihor, în urma unei operațiuni desfășurate joi dimineața, într-o benzinărie de pe strada Ovid Densușeanu, din Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de calendar pentru înscrierea în clasa pregătitoare în anul școlar 2026 – 2027.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Batăr a semnalat un caz de vandalism petrecut în parcul din localitatea Sat Nou, comuna Batăr.
3
România
Mașina de protocol condusă de președintele Klaus Iohannis, un Audi A6 3.2 FSI, este scoasă la licitație de Primăria Municipiului Sibiu, cu un preț de pornire de doar 1.000 de euro, potrivit informațiilor publicate de news.ro.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea reamintește cetățenilor că impozitele și taxele locale aferente anului 2026 pot fi achitate în mai multe tranșe, fără pierderea bonificației acordate pentru plata integrală.
1
Bihon CSM Oradea
După o pauză de circa două luni, cauzată de participarea reprezentativei României la Campionatul European, Superliga Națională de polo se va relua în weekend, cu meciurile din etapa a 8-a, prima a returului.