Municipalitatea a decis în fine să demoleze clădirile degradate ce pun în pericol vieţile trecătorilor.
Miercuri la sediul ISU Crişana a avut loc ceremonialul de predare-primire a comenzii Inspectoratului şi a Drapelului de Luptă, între inspectorul şef, general de brigadă Oltean Nicodim şi prim adjunctul inspectorului şef, colonel Baş Ioan.
ORADEA - Joi au avut loc alegerile pentru şefia catedrelor de la Facultatea de Medicină Oradea. Vineri, rezultatele au fost validate de către Consiliul facultăţii, iar luni urmează să fie girate şi de Senatul Universităţii.
ORADEA - Locuitorii judeţului sunt interesaţi
să devină apicultori, lucru dovedit de
numărul mare de cursanţi. Bihoreanul Ioan Fetea a
fost ales preşedinte al Asociaţiei
Crescătorilor de Albine (ACA) din România.
Acesta „s-a bătut” cu încă
nouă candidaţi, dar a reuşi încă
din primul tur de scrutin să iasă
învingător.
ORADEA - Direcţia Slvică Oradea are de
vineri un nou şef. Acesta este Liviu Laza
Matiuţă. Până în prezent noul
şef al DS Oradea a condus Ocolul Silvic Sudrigiu, iar
în perioad 2005-2007 a ocupat funcţia de
director tehnic al DS Oradea.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începând de duminică seara, 19 mai, sunt așteptate averse de ploaie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
FC Bihor a câștigat cu scorul de 3-0 partida din deplasare cu CSC Peciu Nou.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Oradea a câștigat cu scorul de 94-92 meciul 3 al finalei cu U BT Cluj-Napoca.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sâmbătă a fost inaugurat terminalul extins și modernizat al Aeroportului Oradea.
3
BIHON Sport local
Din etapa cu numărul 11 s-a desfășurat sâmbătă doar două meciuri, e drept că au fost și cele mai importante, implicate fiind primele patru clasate din play-off.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În acest weekend, 18-19 mai, se toarnă ultimul strat de asfalt pe Calea Aradului.
BIHON Sport local
Prima ediția a Campionatului Național de Socca se desfășoară în aceste zile pe terenurile sintetice de la Baza Tineretului din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 34 de ani și o femeie de 23 de ani au fost condamnați la închisoare cu suspendare după ce au intrat peste un localnic de 71 de ani, din Săcueni, și l-au tâlhărit, furându-i peste 2100 de lei dintr-un portofel.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sâmbătă, 18 mai angajații muzeelor din toată țara au început protest de Noaptea Muzeelor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 17 mai, s-au reunit o mulțumi de oameni pentru a savura seara cu vin și muzică în cadrul Varadinum Fest 2024.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Traficul rutier va fi deschis duminică, 19 mai, ora 18:00.
3