Studenții pot participa la o sesiune de formare în domeniul asigurării externe a calității în învățământul superior.
Studenția este pe cât de frumoasă, pe atât de grea, mai ales când vine vorba de sesiune, când examenele îi aduc pe tineri cu picioarele pe pământ (în special pe bobocii din anul I). Studenții orădeni intră în sesiune din 21 ianuarie. Sesiunea se întinde pe o perioadă de trei săptămâni.
Agenţia pentru Finanţarea Investițiilor Rurale (AFIR) a deschis, începând din 2 august 2018, sesiunea de primire a proiectelor pentru participarea pentru prima dată la schemele de calitate europene.
În perioada 29 ianuarie – 30 aprilie AFIR primeşte solicitări pentru finanţarea proiectelor de înfiinţare şi funcţionare a grupurilor operaţionale care dezvoltă proiecte pilot şi noi produse în sectorul agricol şi în cel pomicol prin submăsurile 16.1 (agricol) şi 16.1a (pomicol) din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
powered by Surfing Waves
Educație
Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2027–2028 ar urma să înceapă pe 31 martie 2027, potrivit proiectului de calendar pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării. Cererile vor putea fi depuse până pe 23 aprilie, iar primele rezultate sunt programate pentru 21 mai.
Economic
Senatul a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede un mecanism de compensare a clienților băncilor prejudiciați prin practici anticoncurențiale legate de utilizarea indicelui ROBOR.
România
Șoferii din România beneficiază de un termen suplimentar pentru achitarea rovinietei, chiar dacă au început deja călătoria.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 15 octombrie.
Educație
Prima probă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct a provocat controverse privind timpul disponibil și relevanța subiectelor.
Economic
Românii care au închis balconul sau l-au transformat în parte a sufrageriei fără să respecte procedurile legale pot ajunge să plătească un impozit pe clădire cu 100% mai mare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei care vor ajutor pentru încălzire trebuie să prezinte documente justificative privind componenţa familiei, veniturile realizate și situaţia juridică a locuinţei.
România
Camera Deputaților a adoptat, la propunerea favorabilă a Comisiei pentru Administrație Publică, două proiecte de lege cu impact asupra administrației publice locale, a anunțat deputatul PNL de Alba Florin Roman.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De la bucătar, cofetar și cosmetician până la electrician, infirmier sau manager de proiect, Fundația Cultural Umanitară „Henri Coandă” Oradea propune o ofertă diversificată de formare profesională.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Raiffeisen a fost învinsă cu scorul de 79-69 de către vicecampioana Bulgariei, Lokomotiv Plovdiv, în meci contând pentru etapa a doua a Grupei H din cadrul sezonului regulat al FIBA Europe Cup.
2