Într-o perioadă marcată de o explozie a cazurilor de violență sexuală și de pedofilie infantilă, autoritățile încearcă să limiteze acest fenomen și au elaborat o lege prin care vârsta consimțământului pentru întreținerea de relații sexuale crește la 16 ani, față de 14 ani, cât este în prezent în România. În acest fel, raporturile sexuale cu o persoană care are mai puțin de 16 ani sunt considerate viol – indiferent dacă minorul a fost sau nu de acord -, iar pedepsele au fost înăsprite.