Potrivit unui comunicat de presă semnat de către președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație, Bogdan Șchiop, federația „condamnă ferm acțiunea revoltătoare și antidemocratică a domnului Mihai Jurca, șeful Cancelariei Prim-ministrului, care, ca răspuns la protestele legitime ale angajaților, a transmis un „ordin pe unitate” pentru reducerea cu 30% a personalului din fiecare departament.”
Membrii și liderii ai Sindicatului Național Petrom au ieșit din nou în stradă și au pichetat în fața sediilor OMV Petrom din Suplacu de Barcău (Asset 1 Crișana Banat), Pitești (Asset 3 Muntenia Vest), Ploiești (Asset 7 Muntenia), Buzău (Asset Moldova), Craiova (Asset Oltenia), Constanța (Asset 10 Petromar).
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
S-au încheiat meciurile din optimile de finală ale Cupei României la baschet masculin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Secția de Primiri Urgențe Copii a Spitalului Municipal „Dr. Pop Mircea” a fost recent modernizată, oferind condiții mult îmbunătățite pentru micii pacienți.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul a fost moderat de managerul Centrului de Cultură al Județului Bihor, Liviu Buțiu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În urma jurizării, cel mai bun artist fotograf român este Ovidiu Gabor din Oradea, cu 20 de imagini acceptate și 4 premii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Din 2026, regulile fiscale devin mai stricte și mai clare. Cheltuieli plafonate, impozite mai mari pentru investiții, reguli noi pentru chirii și criptomonede – o reformă care reduce zona gri și schimbă calculele pentru firme și persoane fizice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe măsură ce ne apropiem de finalul acestui an, dorim să ne oprim pentru un moment și să le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La D&C Oradea, știm cât de neplăcut poate fi un accident, de aceea transformăm tot procesul într-o experiență simplă și lipsită de stres.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și din cele 10 parchete subordonate - locale și județene, din Bihor și Satu Mare - au fost desemnați cei mai buni din țară pe parcursul acestui an.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 37 de ani, din Hunedoarea, inspector de calitate în cadrul Centrului Logistic din Deva al lanțului de supermarketuri Carrefour, a admis în fața procurorului de caz de la Parchetul Bihor că ar fi primit mită peste 46.000 de lei de la omul de afaceri beiușean Dumitru Gal, patron al unei firme specializată în distribuția fructelor de pădure.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 28 de ani, din comuna bihoreană Lunca, a fost condamnat de Judecătoria Beiuș la 2 ani de închisoare, cu executare, după ce s-a urcat băut și fără permis la volanul unui autoturism radiat, pe care a montat numerele altei mașini, și a fugit de Poliție, ascunzându-se pe un câmp.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Noul sistem de informatizare al Bibliotecii Judeţene generează un ritm lunar de activitate cu peste 35% mai mare.