Poliţiştii de frontieră împreună cu jandarmii au descins marţi dimineaţa la 12 adrese pentru prinderea unor contrabandişti de ţigări. Percheziţiile au avut loc în Timişoara, Sânandrei şi Pesac. Urmează ca acesti contrabandişti să fie aduşi pentru audieri în faţa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Timiş.
Un zvon a cutremurat, luni după-amiază, comuna Criciova din judeţul Timiş. Primarul Petru Rosoca vrea să îşi dea demisia. Nemulţumirile edilului se trag de la lipsa de fonduri pentru finanţarea proiectelor pe care le are pentru localitatea sa.
Timişorenii s-au distrat în acest weekend la Ruga Timişoarei, Parcul Rozelor umplându-se de joc şi voie bună. Micii, grătarele şi frigăruile au întregit atmosfera cu mirosuri îmbietoare, iar berea a curs în valuri.
RCM mvt Universitatea Timişoara a luat o opţiune serioasă pentru calificarea în finala campionatului de rugby. Galben-albaştrii au câştigat sâmbătă meciul din penultima etapă a play-offului şi sunt siguri că vor juca pe teren propriu meciul eliminatoriu din semifinale.
Muzicianul german Patrice – headliner-ul primei zile a festivalului Plai – a doborât toate recordurile în materie de număr de spectatori la această manifestare, recitalul său din Muzeul Satului Bănăţean fiind sold – out.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un grav accident rutier a avut loc joi, 12 martie, pe DN1 E60, în localitatea Negreni, între Cluj și Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mama premierului Ilie Bolojan, Floarea Bolojan, în vârstă de 87 de ani, locuiește în satul Birtin din județul Bihor și spune că vorbește în fiecare zi cu fiul ei, pe care îl încurajează să rămână ferm în fața presiunilor politice.
5
FC Bihor
Sâmbătă, de la ora 12:30, FC Bihor Oradea evoluează pe terenul liderului Corvinul Hunedoara. Meciul va fi televizat de Digi Sport și Prima Sport.
Cultură
În spectacol, actorii Marius Turdeanu și Richard Bovnoczki vor interpreta texte sacre.
Economic
Șoferii din Oradea resimt joi, 12 martie 2026, presiunea tot mai mare asupra bugetului pentru combustibil, pe fondul creșterii constante a prețurilor.
Economic
Într-o schimbare majoră a abordării fiscale, președintele Adrian Nicușor Nica a anunțat că, odată cu finalizarea procesului de digitalizare a instituției, ANAF intenționează să reducă semnificativ controalele pentru companiile considerate cu risc fiscal scăzut.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea, în perioada 11 februarie – 12 martie, pe platforma https://portal.parcari.oradea.ro/ au fost validate peste 10.000 de conturi, iar numărul total al conturilor verificate a depășit 15.000.
1
BIHON Sport local
Fostul arbitru FIFA și-a depus în scris luni demisia din funcția de președinte a Comisiei Județene a Arbitrilor Bihor, invocând motive personale.
Cultură
Expoziţia cuprinde lucrări de sculptură, desen, pictură, ceramică, video și performance.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe parcursul săptămânii 9 – 15 martie, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor sunt angrenați într-o nouă acţiune pentru verificarea folosirii centurilor sau a dispozitivelor de siguranţă omologate, coordonată, la nivel național, de Direcţia Rutieră a Poliţiei Române.