„Cadrele didactice cu o vechime efectivă de cel puțin 4 ani se pot înscrie la concursul pentru obținerea gradației de merit. Perioada de analiză a activității depuse de candidați este 1 septembrie 2008-31 august 2012”, a declarat Francisc Halasz, inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului Județean Timiș.
O femeie a murit în noaptea de marți spre miercuri la Clinica de Obstetrică Ginecologie "Bega" a Spitalului Județean Timișoara. Femeia, însărcinată cu un baiețel, a venit la spital pentru a naște după ce i s-au rupt membranele, dar se pare că o hemoragie puternică i-a cauzat decesul.
Moarte cumplită în municipiul Lugoj din județul Timiș. Un bărbat de 55 de ani a murit, marți seara, după ce a fost călcat de un tren în zona unui pod de cale ferată din municipiu. Bărbatul este lugojean și locuia în apropierea locului în care a avut loc incidentul.
Un tânăr de 27 de ani din Dumbrava este acum cercetat penal pentru mai multe infracțiuni, după ce polițiștii l-au prins băut și fără permis de conducere la volanul unui tractor, neînmatriculat în circulație. Mai mult, bărbatul nu deținea acte pentru cei doi metri cubi de lemne pe care îi transporta.
Liberalii din Timiş au pierdut bătălia internă pentru obţinerea unor posturi de secretari de stat la Bucureşti. În cărţi erau Ciprian Bogdan şi Cosmin Costa, dar numele lor nu au fost parafate de conducerea centrală a PNL. Vedeţi cum explică liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, faptul că timişenii au fost lăsaţi pe dinafară.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Artistul va interpreta Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră, în fa diez minor de Henryk Wieniawski.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mărțișoarele expuse după temele amuletelor sunt create sau primite de-a lungul timpului de dr. Mariana Casian.
România
Coaliția de guvernare a decis luni adoptarea în ședința de Guvern a reformei administrației centrale și locale, un pachet care vizează reducerea suprapunerilor instituționale și eficientizarea proceselor interne ale instituțiilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La aproape un an și jumătate de la sesizarea instanței, Tribunalul Bihor a admis, luni, un acord de recunoaștere a vinovăției pe care contabila Primăriei Câmpani, Jenica Dorina Coroiu, l-a încheiat cu procurorii DNA Oradea într-un dosar în care a fost acuzată de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (269 de acte materiale).
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a transmis, luni, în cadrul reuniunii Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență, că va exista o „răspundere politică” pentru miniștri și secretari de stat, inclusiv revocări din funcție, în cazul în care România va pierde bani din PNRR.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conform raportului de activitate pe anul trecut, complexul muzeal acoperă aproape 50% din venituri proprii şi excedent.
BIHON Sport local
În perioada 9-15 februarie, antrenorul orădean Răzvan Moga a participat la un pentru schimb de experienţă la lotul național de box, împreună cu sportivul orădean Patrick Buzaş.
BIHON Sport local
Cel mai puternic turneu internațional de box pentru cadeți, juniori și tineret s-a desfășurat în perioada 16–22 februarie, la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi șoferi au fost depistați de polițiștii rutieri în trafic, după ce au fost prinși conducând sub influența alcoolului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat a fost reținut de polițiștii rutieri după ce a fost implicat într-un accident, fiind depistat la volan fără permis de conducere, sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive, într-un autoturism pe care îl furase.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Biserica de lemn din Pestiș, monument istoric, va fi supusă în acest an unor lucrări ample de reabilitare.