Începe dezinsecţia în localitatea Moşniţa Nouă din apropierea Timişoarei. Un avion utilitar va survola comuna, de vineri până luni, şi va împrăştia substanţe pentru combaterea ţânţarilor. Operaţiunea va avea loc seara, iar localnicilor li se recomandă să nu stea afară pe perioada cât vor avea loc aceste lucrări aeriene de dezinsecţie.
Medicii inspectori anunţă că în Bihor nu a apărut până marti, 31 august, nicio suspiciune de infecţie cu virusul West Nile, dar atenţionează asupra unor măsuri de profilaxie.
Autorităţile din Tulcea au trimis la Institutul Cantacuzino probe recoltate de la două persoane diagnosticate cu meningită virală, suspecte că au contractat virusul West Nile, prefectul judeţului Tulcea, Vasile Gudu, spunând că unul dintre pacienţi a fost deja externat, starea lui fiind foarte bună.
ARAD - Acţiunea de dezinsecţie pe anul acesta a
fost demarată ieri. Potrivit datelor prevăzute
în contractul de concesiune semnat de Primărie
cu firma Polaris în 2004, dezinsecţia se
desfăşoară pe perioada 1 mai-31 august, o
dată pe lună.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea supune consultării publice, începând cu data de 31 august 2026, proiectul noului Regulament privind organizarea, exploatarea și utilizarea spațiilor de joacă, agrement și recreere din Municipiul Oradea.
Cultură
Expoziția fotografului spaniol Luis José Vigil-Escalera Quintanal aka. Lujó Semeyes cuprinde 52 de lucrări color realizate în diferite regiuni ale Spaniei.
Bihon CSM Oradea
Conducerea Clubului Sportiv Crișul Oradea a susținut luni o conferință de presă, având ca subiect ruperea protocolului de colaborare la polo pe apă cu Clubul Sportiv Universitar Oradea.
1
Cultură
Această operă maghiară contemporană este plină de răsturnări neașteptate de situație și de un umor debordant.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bazinul de înot acoperit „Herman Schier” din Oradea a fost reabilitat și reintră în circuitul sportiv după finalizarea lucrărilor de eficientizare energetică finanțate prin PNRR. Investiția se ridică la aproximativ 13 milioane de lei și a urmărit atât modernizarea clădirii, cât și reducerea consumurilor de energie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Oradea a dispus, luni, începerea judecății în cazul lui Remus Fernando Fechete, un adolescent de 17 ani, din Husasău de Tinca, acuzat că a furat trei autoturisme și s-a plimbat cu ele prin județ, neavând, evident, permis de conducere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ultima zi pentru închiderea proiectelor finanțate prin PNRR, în privința reabilitării parcului 1 Decembrie, primarul Florin Birta a anunțat că se va face o recepție parțială, în urma căreia se va stabili cât s-a executat și cât nu din proiect, urmând să se aplice firmei executante penalități de 1% pe zi pentru lucrările nerealizate.
Cultură
63 de speologi din țară și din străinătate s-au reunit în Tabăra Internațională Vărășoaia 2026. Ediția din acest an a dus mai departe activitatea desfășurată în anii precedenți în zona Vărășoaia–Padiș, unde multe cavități și sisteme carstice continuă să ridice întrebări și să ofere direcții de explorare cu potențial.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Municipalitatea orădeana a închis toate cele 39 de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență până la 31 august, în termenul prevăzut de program.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O injectare cu acid hialuronic pentru mărirea buzelor era să se termine cu pierderea unei părți din buză pentru o tânără din Oradea. Cazul a fost făcut public de medicul Florian Bodog, după ce tânăra a ajuns de urgență la Spitalul Județean cu circulația sanguină a buzei compromisă și risc de necroză.
Cultură
A urmărit până acum şase eclipse totale de Soare, din America până în Turcia. Anul viitor şi-a propus să o vadă pe a şaptea.