Un localnic din Almaşu Mic e cercetat de poliţiştii de la Tăuteu după ce a fost prins cu alcool la volan.
Suspecţii din Bogei sunt judecaţi pe arest pentru uciderea agentului de pază care a încercat să-i potolească.
La Tăuteu, firma de prospecţiuni gazo-petroliere a fost scoasă cu forţa de pe terenuri de către localnici.
Bihorenii Varga David, Canalaş Ionel, Varga Cosmin, Varga Iosif, Merluţ Valentin Adrian, Merluţ Daniel şi Claudiu Colompar sunt arestaţi preventiv după ce şi ultimii doi s-au predate anchetatorilor.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a dat sentința în cazul unei grupări formată din 9 tineri inculpați în dosarul celei mai mari capturi de droguri de tip „cristal” făcute în România: 56 de kilograme de substanțe interzise, evaluate la 1,8 milioane de euro.
Cultură
Turneul aniversar aduce pe scenă un repertoriu extins ce străbate întreaga discografie a formației.
BIHON Sport local
Toamnă bogată în lupte pentru Adrian Maxim, care va urca din nou în ring la gala aniversară „10 years of Colosseum”, programată miercuri, 28 octombrie, la Sala Polivalentă din București.
BIHON Sport local
Comuna Sânmartin se află din nou în centrul unui eveniment sportiv de anvergură, fiind gazda în 24 și 25 octombrie a Campionatului Național de Cros și Ștafetă Mixtă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 37 de ani, din comuna Tarcea, a fost reținut de polițiști după ce a fost implicat într-un eveniment rutier, în timp ce ar fi condus sub influența alcoolului și fără permis de conducere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 77 de ani, din comuna Cociuba Mare, a fost reținut de polițiștii de investigații criminale bihoreni, fiind cercetat pentru distrugere prin incendiere.
Cultură
Craig Christian și Elizabeth Best vin cu un show în care spectatorii devin parte din acțiune.
Educație
Părinții care vor să își transfere copiii la o altă școală din Bihor nu mai pot solicita suplimentarea locurilor pentru o clasă anume, atunci când efectivul maxim de elevi a fost deja atins. Noua prevedere apare în procedura pentru anul școlar 2026–2027, publicată joi, 22 octombrie, de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bihor.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O mamă internată cu fetița la Spitalul de Copii din Oradea reclamă că nu putea chema asistentele medicale din salon, deoarece sistemul de apel nu funcționa.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministerul Sănătății a identificat 150 de milioane de lei pentru finanțarea Unităților de Primiri Urgențe (UPU) și a serviciilor de ambulanță din întreaga țară, inclusiv a celor din Bihor. Banii provin însă din redistribuirea resurselor existente, iar proiectele de la care au fost luați ar urma să își recupereze finanțarea la viitoarea rectificare bugetară.