De miercuri începe încasarea impozitelor şi taxelor de orice fel, datorate bugetului local, în Piramidă și prin intermediul Sistemului National Electronic de Plată Online cu Cardul Bancar (www.ghiseul.ro), prin unităţile Direcţiei de Poştă precum şi prin unităţile C.E.C conform programului (orarului) fiecărei unităţi.
Operaţiunile de încasare, preluare şi operare declaraţii de impozite şi taxe locale se derulează după următorul program:
Principalele creșteri în fiscalitatea locală pe 2014 țin de inflație și de majorarea aplicată terenurilor agricole.
Potrivit evidenţelor fiscale ale Direcţiei Economice din Primăria Oradea, în primele 10 luni ale acestui an, respectiv în intervalul 1 ianuarie - 30 octombrie 2013 şi-au achitat taxele şi impozitele la bugetul local, un număr de 107.597 persoane fizice - încasări în cuantum de 34.914.445 lei şi 9.575 persoane juridice - încasări de 44.375.576 lei.
Potrivit evidenţelor fiscale ale Direcţiei Economice din Primărie, în primele 8 luni ale acestui an, respectiv în intervalul 1 ianuarie – 31 august 2013 şi-au achitat taxele şi impozitele la bugetul local, un număr de 96.314 persoane fizice şi 8.628 persoane juridice.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
Antrenorul Erik Lincar a scos în evidență disciplina tactică pe care a avut-o în joc echipa pe care o pregătește la victoria cu 2-1 în fața ASA Târgu Mureș. În urma acestui succes, FC Bihor a făcut un pas important spre play-off.
FC Bihor
Eusebiu Tudor, antrenorul echipei ASA Târgu Mureș: „Tușierul de pe partea noastră a fost incredibil”
Antrenorul echipei ASA Târgu Mureș a început conferința de presă cu o tiradă împotriva arbitrului asistent Andrei Diaconu din Iași, după meciul pierdut cu 1-2 cu FC Bihor Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr cu cetățenie italiană, domiciliat în Oradea, a fost condamnat de Tribunalul Bihor la 7 ani și 3 luni de închisoare, într-un dosar în care a fost acuzat că ar fi vândut drog cristal și substanțe psihoactive, dar și că ar fi deținut canabis pentru consumul propriu.
România
Raed Arafat: Mesajele RO-ALERT vor avea sunete diferite, în funcție de tipul și gravitatea situației
Mesajele RO-ALERT vor avea, pe viitor, sunete diferite în funcție de tipul mesajului și de gravitatea situației, în acest context fiind dezvoltate mai multe niveluri de alertă, a informat, duminică, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat.
FC Bihor
Derby-ul etapei a 18-a din Liga 2 s-a desfășurat duminică pe Stadionul Iuliu Bodola între două echipe aflate pe locuri de play-off, ambele cu același golaveraj 35-18.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Showcase” este un spectacol în direcţia scenică a lui Cristian Ban.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Reacțiile privind efectele războiului din Ucraina, care condamnă pierderea unui număr din ce în ce mai mare de vieți dar și pagubele produse în urma bombarmantelor rusești, nu se rezumă doar la declarații.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Autoturismul a fost descoperit în vama Borș, duminică, 22 februarie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe fondul majorărilor privind taxele și impozitele locale pe 2026, impuse prin legislația adoptată anul trecut de Guvern, mai mulți locuitori ai municipiului Marghita și-au manifestat nemulțumirea față de facturile mărite primite de la prestatorul Ave Bihor în luna februarie, pentru serviciile de salubrizare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Povestea de dragoste imposibilă dintre Maitreiy și Allan este despre Occident și Orient, despre sfidarea convențiilor sociale prin iubire totală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Balomania” este un documentar filmat în Brazilia, semnat de daneza Sissel Morell Dargis.