CSM Oradea organizează, în perioada 25 august – 2 septembre, sub egida FR Tenis, turneul internațional de tenis Oradea Junior Trophy.
Inspirați de succesul la Roland Garros al numărului 1 mondial, Simona Halep, noua regină a tenisului, oamenii de afaceri promit să pună umărul la atragerea spre terenul de tenis a cât mai multor copii.
Cea de-a 7-a ediţiei a turneului naţional de tenis dotat cu Trofeul Siroco – Defileul Crişului a constituit o veritabilă sărbătoare a sportului alb din cele două localităţi care l-au găzduit, Şuncuiuş şi Vadu Crişului.
CS Sănătatea şi firma Benvenuti organizează, în perioada 20-23 august, tradiţionalul turneu naţional de tenis de câmp, dotat cu Cupa Benvenuti.
Cea de-a 14-a ediţie a turneului naţional de tenis dotat cu Trofeul Damaco a reunit un număr de 59 de concurenţi, de la cluburi din mai multe oraşe, care s-au întrecut pe parcursul a 80 de meciuri.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ziua dedicată României a făcut parte din evenimentul Ziua Internatională, organizat de Grădiniţa Hayakita din Hokkaido.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Condamnat în 2019 la o pedeapsă de 23 de ani de închisoare pentru uciderea unui om al străzii, sub un pod din Oradea, un bihorean insistă să își dovedească nevinovăția, chiar și după ani buni petrecuți după gratii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali din Pomezeu au aprobat majorarea tarifelor pentru serviciile de apă și canalizare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cvartetul Filarmonicii de Stat Oradea a susținut joi, 4 decembrie, la Vatican, un concert extraordinar cu ocazia Zile Naționale.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Zona blocurilor ANL din comuna Sânmartin a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare, o dată cu finalizarea proiectului „Modernizare străzi zona ANL, localitatea Sânmartin, județul Bihor”, derulat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local al orașului Ștei a adoptat, în unanimitate, hotărârea privind implementarea proiectului „Restaurare Casa Memorială Miron Pompiliu”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul certificatelor de concediu medical eliberate în 2025, comparativ cu anul 2024, a scăzut cu circa 3.200.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 39 de ani, din Cheșereu, care a provocat un accident în care și-a pierdut viața cumnatul său, de 28 de ani, și-a aflat, vineri, pedeapsa.
BIHON Sport local
Unul dintre cei mai importanți jucători care au îmbrăcat tricoul lui FC Bihor este Ovidiu Lazăr. În 3 decembrie, fostul atacant a împlinit 60 de ani, prilej cu care i-am solicitat un interviu.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunţă intenţia de a introduce un mecanism automat de protecţie a preţurilor la produsele agroalimentare, după expirarea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, prevăzută pentru 31 martie 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul firmelor care și-au închis activitatea în România a înregistrat o creștere semnificativă în primele zece luni ale acestui an, fapt care indică presiuni tot mai mari asupra mediului de afaceri.