42 de copii din Bihor, Arad, Sălaj şi Satu Mare au participat la Concursul de Tenis de Masă „Special Olympics”.
Peste 30 de copii populează sala de sport a Colegiului Naţional „Octavian Goga” din Marghita la antrenamentele de tenis de masă iniţiate de Mihai Ionescu.
ACS King Pong organizează un turneu pentru copii pe trei categorii: până la 10 ani, 11-12 ani și 13-15 ani.
Clubul King Pong Oradea a organizat un nou turneu din circuitul Amatur „A” la care au participat 80 de sportivi.
CS Metalul Salonta (antrenor Sift Laszlo), singurul club bihorean afiliat la Federaţia Română de Tenis de Masă a organizat sâmbăta trecută ediţia a VII-a a Cupei Metalul.
powered by Surfing Waves
Economic
Noua propunere privind legea salarizării din sectorul public introduce posibilitatea acordării unor majorări salariale de până la 40% pentru personalul care lucrează la implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene sau din alte surse externe nerambursabile.
Economic
Guvernul pregătește două noi programe finanțate din Fondul pentru Modernizare, care vizează modernizarea sistemului energetic și reducerea costurilor suportate de consumatori.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Lugașu de Jos a finalizat proiectul „Construire Centru de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii în comuna Lugașu de Jos, sat Urvind, județul Bihor”, finanțat prin PNRR.
Economic
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală vor putea verifica situația fiscală a persoanelor fizice și vor avea competența de a stabili impozitul aplicat veniturilor a căror proveniență nu poate fi justificată. Măsura este prevăzută într-un ordin al ANAF, publicat luni în Monitorul Oficial.
BIHON Sport local
Evenimentul Stâna de Vale Trace Rail 2026 a avut loc în weekendul trecut, în stațiunea bihoreană cu același nume. Cea mai așteptată și totodată cea mai dificilă probă a fost cea de Trail Run 33 km, cu o diferență de nivel de 1.550 de metri.
Economic
Elevii și studenții din România care provin din familii cu venituri reduse vor beneficia și în acest an de sprijin financiar din partea statului pentru achiziționarea unui nou calculator.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Țețchea a semnat contractul de finanțare pentru proiectul de modernizare a sistemului de iluminat public, investiție care va fi realizată cu fonduri obținute prin Administrația Fondului pentru Mediu.
Cultură
Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal vă invită la un nou eveniment din seria Conferințele Tipografiei de idei, organizate în cadrul programului estival Tipografia de idei | #hailamuzeu, ediția a IV-a: Întâlnire și moment artistic cu trupa CELELATE CUVINTE. În deschidere: DAFINA.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De supărare, a băut 5 litri de bere, s-a dus pe un teren de sport de pe malul Crișului Repede, în Oradea, unde a încercat să-i tâlhărească pe doi tineri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vara aceasta, mai multe autoturisme din stocul Novo Auto beneficiază de reduceri de până la 1.500 de euro. Este momentul potrivit pentru cei care vor să își schimbe mașina la un preț mai avantajos.
BIHON Sport local
Echipa orădeană a disputat sâmbătă finala fazei regionale 2 Nord-Vest a Cupei României, pe terenul echipei FC Chieșd, câștigătoarea din județul Sălaj.